Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Handbaliștii de la CSM Reșița au debutat joi, 29 august, cu un egal în Liga Zimbrilor, 23-23, în jocul dispiutat împotriva formației CS HC Buzău 2012. 

Chiar dacă la pauză scorul era de 12-7 în favoarea rosso-nerilor, în partea secundă a jocului s-a văzut lipsa de experiență a tinerilor din lotul Reșiței. Golul egalizator al CSM-ului a fost înscris de Alexandru Vulpe la ultima fază a meciului.

„A fost primul meci al meu în calitate de antrenor în Liga Națională. A fost un meci pe muchie de cuțit, care s-a terminat echitabil din punctul de meu de vedere. Dacă ar fi să vorbim despre de meci, pot spune că am controlat prima repriză, iar în cea de-a doua am început să cedăm deliberat terenul. Poate și din cauza lipsei de experiență s-a întâmplat acest lucru, având în vedere că am 5-6 jucători cu experiență în lot. Restul sunt băieți tineri, dornici de afirmare. Pot spune că sunt mulțumit de jocul prestat, mai avem de muncit și sper că la finalul sezonului să fim tot în Liga Națioanlă”, a declarat antrenorul Ilie Vaidasigan.

Unul dintre jucătorii cu experiență de la CSM Reșița, Mișa Rohozneanu, a spus: „Cred că fiecare dintre colegii mei și-au adus aportul la obținerea acestui punct. Ne bucură faptul că am reușit să-l obținem deoarece consider că am jucat bine. Cred că am fi putut obține mai mult la acest joc, având în vedere faptul că am făcut o primă repriză foarte bună. Cu puțin mai multă atenție am fi putut obține cele trei puncte, dar având în vedere ultima fază de joc când am marcat golul egalizator, cred că acest rezultat este unul echitabil. Avem foarte mult de muncă. Sunt încântat că oamenii au venit la sală în număr mare, le mulțumim pe această cale și îi așteptăm în continuare alături de noi. Le promitem că ne vom bate la fiecare meci pentru toate cele trei puncte. Suntem o echipă tânără, jucătorii au nevoie de încrederea oamenilor și promitem că vom face tot ceea ce ține de noi să rămânem în Liga Națională”.

CSM Reșița: Vuița Boban, Paul Simulescu, Alexandru Boriceanu, Raul Heimbach, Răzvan Daia, Eric Bărbuș, Eduard Belchite, Alexander Starchenko, Roberto Țiu (1), Lucian Ignat (1), Marius Bahan (1), Răzvan Mledenciu (2), Andrei Santeiu (2), Mihai Rohozneanu (3), Alexandru Vulpe (3) și Claudiu Dediu (10).

În următoarea etapă de joi, 5 septembrie, rosso-nerii vor juca tot pe teren propriu și vor întâlni echipa CSM Bacău.

Să sperăm ca din etapa a II-a, CSM Reșița, secția de handbal, se va organiza mai bine și va acorda acreditările presei pentru ca unii dintre jurnaliștii prezenți să nu mai fie trimiși să stea în tribună. De asemenea, este incorect faptul că doar un singur ziar online avea sigla pe banner-ul de la conferința de presă. Deranjați de acest lucru, unii colegi de breaslă au părăsit în semn de protest conferința.

Ștefan Moraru