Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Primul trimestru al acestui an a arătat creşteri ale numărului de dizolvări sau cazuri de insolvenţă. Datele comparative prezentate de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului în ceea ce priveşte dinamica economică a judeţului, atât în primul trimestru al anului trecut cât şi în perioada similară din acest an, nu aduc veşti îmbucurătoare. Numărul dizolvărilor solicitate de agenţii economici cărăşeni a crescut în primele luni ale acestui an cu 107% faţă de aceeaşi perioadă din 2012, la fel şi radierile (155,26%).

Nici în ceea ce priveşte numărul firmelor intrate sub incidenţa Legii 85 din 2006 (insolvenţă) nu aduce nimic bun. Se remarcă o creştere sensibilă, de 117,39 procente, comparabil cu anul trecut. Cireaşa de pe tort este reprezentată de scăderea înmatriculărilor, de la 467 în primul trimestru al anului trecut, la doar 333 anul acesta (o scădere de 28,69 puncte procentuale). Singura variabilă ce atenuează trendul descendent al indicatorilor economici este legată de suspendările de activitate, în scădere cu patru procente, de la 75 anul trecut, la 72 în primul trimestru al acestui an.

Flavius Rotariu