CARAȘ-SEVERIN – A recunoscut subprefectul Sebastian Purec, atunci când un consilier local din Caransebeş a avut ideea unui impozit special pentru pensiile speciale.
Valentin Dascălu, consilier local în Caransebeş, a ridicat la Reşiţa, sub cupola Palatului Prefectural, în faţa subprefectului Sebastian Purec, câteva probleme legate de extremele sistemului public de pensii. „Mulţi pensionari ne-au rugat să facem intervenţiile şi la dvs, şi să ajungă şi la organele centrale, ca pensionarii care au o pensie sub o mie de lei şi care au ieşit la pensie pentru limită de vârstă, pe contributivitate, să primească un ajutor măcar de sărbătorile acestea tradiţionale, de Paşti şi de Crăciun, până se rezolvă, dacă se va rezolva într-un fel, legea aceasta a pensiilor. Legat de pensiile speciale – că văd că Guvernul nu vrea să se implice –, propunerea noastră este ca pentru pensii speciale să fie şi impozite speciale! Asta se poate face, Curtea Constituţională nu interzice acest lucru, aşa că aceasta ar fi o propunere pe care v-aş ruga s-o aveţi în vedere“.
Vizavi de eventualitatea unui ajutor de sărbători pentru pensionarii cu venituri mici, subprefectul Sebastian Purec a răspuns: „Cui am dori noi să-i propunem să acorde ajutor financiar de Paşti şi de Crăciun? Sincer, n-avem cui să-i propunem, decât autorităţilor locale, cărora le propuneţi direct dvs. Se pot acorda prin hotărâre, în urma unei anchete locale“.
Oficialul judeţean a fost un pic mai rezervat la capitolul legilor speciale. „Pensiile sunt… unele speciale, altele le confundăm, sunt militare, acolo zic să nu intrăm! La pensii speciale, impozit special – e problema atât de mare încât mi-e frică să deschid gura“, a conchis subprefectul Sebastian Purec.