Caraş-Severin, Romania

FÂRLIUG – Primăria Fârliug anunţă că în luna octombrie se vor finaliza lucrările de modernizare a DJ 587 care face legătura cu satul aparţinător Duleu.

Tronsonul modernizat are o lungime totală de 6,9 km și se va uni cu DJ585 care leagă Berzovia de satul Duleu, sector realizat de CJ Caraş-Severin. Se înlesneşte astfel accesul rutier spre Timişoara, Buziaş și Berzovia. Lucrarea costă 7 milioane de lei și se face prin Compania Naţională de Investiţii, căreia CJ Caraş-Severin i-a predat amplasamentul respectiv.

Drumul va fi la un standard european, va avea o lăţime circulabilă de 6 metri și va respecta toate cerinţele moderne. În dreptul fiecărei gospodării va fi construit câte un podeţ, în locurile unde există pericol de viituri se vor construi poduri și, unde este necesar, construcţia este prevăzută cu ziduri de susţinere. În acest mod se încearcă protejarea impotriva unor posibile calamităţi naturale, aspect foarte important în condiţiile în care tot mai des ne confruntăm cu fenomene meteorologice extreme.

Stadiul lucrărilor este unul foarte avansat, iar finalizarea este preconizată pentru luna octombrie a acestui an şi doar vremea nefavorabilă ar mai putea pune piedici în realizarea acestui deziderat“, ne-a declarat primarul comunei, Ioan Borduz.

Nu ne rămâne decât sa le urăm fîrliugenilor vreme însorită și „Drum bun!“. 

Adaugă comentariu