Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Campioana Caraș-Severinului la fotbal va avea ca adversară la barajul de promovare în Liga a III-a campioana județului Mehedinți.

Dacă în Mehedinți deja se cunoaște campioana, aceasta fiind Pandurii Cerneți, în schimb în Caraș-Severin lupta se dă până în ultima rundă, pe 11 iunie, când se vor întâlni, în Valea Domanului, CSM Școlar Reșița și Voința Lupac. Pandurii Cerneți pare a fi cel mai accesibil adversar pentru cărășeni. „Am picat cu cel mai accesibil adversar dintre toți cei pe care îi putea întâlni campioana județului nostru și am convingerea că din vară o să avem o echipă în Liga a III-a”, a spus președintele Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin, Viorel Lolea, prezent la București, la tragerea la sorți a meciurilor de baraj. Prima manșă a barajului de promovare în Liga a III-a va avea loc pe 18 iunie, în Mehedinți, iar returul este programat pe 25 iunie, în Caraș-Severin.