Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Municipalitatea din Caransebeş are planuri mari pentru cele trei drumuri agricole pe care le va realiza cu ajutorul unui proiect cu finanţare europeană.

Zilele trecute, primarul Marcel Vela s-a deplasat împreună cu reprezentanţii firmei constructoare pe cele trei şantiere deschise în zonele Jupa, Racoviţa şi Pipirig, în prelungirea străzii Ştefan Jianu spre centura ocolitoare, pentru a vedea stadiul în care se află lucrarile. Situaţia din teren arată că până acum au fost executate lucrări de decopertare şi decapare a stratului vegetal, precum şi de compactare a terenului ce va servi ca fundaţie pentru cei cinci kilometri de drum asfaltat, urmând să se treacă gradual la executarea terasamentelor.

„Lucrările sunt în grafic, sper ca la finalul acestui proiect producătorii agricoli care deţin terenuri în aceste zone să fie mulţumiţi şi să poată circula mult mai rapid cu utilajele cu care lucrează pământul pe aceste drumuri asfaltate”, a spus, la finalul discuţiilor din teren, primarul Marcel Vela. Potrivit proiectului în valoare de un milion de euro, cei 2,1 kilometri de drum din zona Jupa, 2,6 kilometri din Racoviţa şi 500 de metri din zona Pipirig vor fi finalizaţi până la sfârşitul anului viitor.

5 Comments

  1. laudabila aceasta initiativa,sper sa se finalizeze lucrarile,chiar erau necesare aceste centuri

  2. jupenii sunt siguri ca in timp ce se asfalteaza, se trage si apa si canalul langa poarta casei,si toti jupenii vor zice da APA.asa ca in oras,ca de aia apartinem de oras.daca nu,sa va tineti voi apa,si canalizarea.Deci,faceti canalul la poarta si bateti in poarta ca sa ne legati la apa si canal pe 5 milioane,si nu pe 15 milioane la privat.Va dori toata jupa sa se lege,ca la iaz,obreja,glimboca si toate celelalte.Abia atunci jupenii o sa va multumeasca.

    • pai vela sa-si faca treaba pana la capat cu apa la jupa,asa cum a facut mura cu apa in oras,l-a votat orasul ca a ajuns apa la etajul 4,asa o sa-l tina minte jupa pe vela daca ne aduce apa la poarta.

  3. Niciodata jupanii nu au trait mai bine ca acum. Inainte, mergeau 2 km pe jos si apoi luau autobuzul de la Sesu Rosu sa ajunga in centru sa cumpere ädidasi” acum au tot confortul. Jupanii continua traditia sa dea mita si asta nu este bine.

Adaugă comentariu