Caraş-Severin, Romania

EFTIMIE MURGU – Primăria comunei lucrează la un proiect care va avea ca finalitate amenajarea unui drum lateral în lungime de 2 km precum şi a celui în lungime de 1 km, care leagă centrul comunei de morile de apă.

Din declaraţia primarului Ilia Imbrescu, reţinem că proiectul se ridică la valoarea de 500.000 de lei, bani asiguraţi din bugetul comunei. „Jumătate din această sumă ne-a fost alocată de Consiliul Judeţean pentru lucrări la drumurile comunale. Avem banii necesari derulării investiţiei, trebuie doar să finalizăm proiectul”, ne-a declarat primarul.

Acesta ne-a vorbit şi despre lucrările aflate în prezent în derulare la rigolele şi podeţele din localitate. Este vorba despre o investiţie în valoare de 350.000 de lei din care 90% a fost finanţată de Guvern şi 10% din bugetul comunei. Potrivit primarului Ilia Imbrescu, lucrările sunt în plină desfăşurare. Acestea prevăd refacerea integrală a rigolelor, traversărilor şi podeţelor din faţa fiecărei case. „Este vorba despre aproximativ 12 km de rigole, nouă traversări şi 500 de podeţe. Lucările au demarat în luna noiembrie 2015 iar termenul de finalizare este luna aprilie 2017”, ne-a declarat edilul. Acesta se arată însă optimist în privinţa finalizării lucrărilor până la sfârşitul acestui an. Asta deoarece, până acum, vremea a fost prielnică realizării lucrărilor care au fost deja executate în procent de 30%.

 

 

Adaugă comentariu