MEHADICA – Nu de astăzi sau de mâine, ci va mai dura cel puţin un an, conform contractului semnat de Primărie cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Pereţii scorojiţi vor fi zugrăviţi, iar mobilierul vechi va fi înlocuit cu unul nou. Toate acestea sunt posibile datorită unei finanţări, în valoare de 170.000 de lei, venite din partea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Suma va ajunge atât pentru renovarea şi modernizarea bătrânului dispensar, vechi de jumătate de secol, cât şi pentru dotarea sa cu aparatură medicală.
„Ne bucurăm că am reuşit, luna trecută, să semnăm acest contract, important pentru comunitatea noastră. Proiectul are în vedere reabilitarea, modernizarea şi dotarea dispensarului cu un electrocardiograf (EKG), un aparat pentru ecografii, dar şi cu alte instrumente şi ustensile medicale necesare într-un dispensar. Odată finalizat proiectul, populaţia, care este tot mai îmbătrânită, nu va mai fi nevoită să se deplaseze până la Caransebeş pentru a avea parte de astfel de consultaţii“, ne-a declarat Ion Urechiatu, primarul comunei Mehadica.
În prezent, proiectul a fost încredinţat unei firme de consultanţă, care se va ocupa de începerea procedurilor de achiziţii publice. Potrivit contractului de finanţare, lucrările au o durată de doi ani, însă primarul din Mehadica speră ca acestea să se finalizeze mai devreme.