Caraş-Severin, Romania

RĂCĂŞDIA – În seara zilei de 2 iulie, poliţiştii de frontieră de la Naidăş au desfăşurat o acţiune specifică, care a avut ca scop depistarea persoanelor care desfăşoară activităţi de colectare, transport şi comercializare de ţigări de contrabandă.

Pe comunicaţia DJ 573 D Răcăşdia-Vrăniuţ a fost oprit în trafic un VW Polo, condus de către C.T.P., de 32 ani, din Caraş-Severin. La controlul efectuat în interiorul maşinii, pe bancheta din spate au fost găsite şapte colete ambalate în folie de plastic, ce conţineau pachete de ţigări netimbrate. Şoferul a declarat că a găsit ţigările abandonate pe câmp.

Poliţiştii de frontieră au întocmit lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de ţigări (în valoare aproximativă de 41.100 lei) a fost ridicată în vederea confiscării, iar maşina a fost indisponibilizată la sediul poliţiei de frontieră.

FR