REŞIŢA – Mărturisește gimnasta recent retrasă din activitatea de performanță.
JURNAL DE CARAȘ-SEVERIN: Diana, ai fost nevoită să iei o decizie delicată, întrucât cred că mai aveai multe de spus în gimnastica ritmică românească și internațională. De ce ai renunțat?
DIANA VĂLEANU: Da, pot spune că un an, cu indulgență maxim doi, mai puteam evolua la un nivel ridicat. Însă de când m-am întors de la București, de la lotul național, am simțit că o iau în jos, deoarece s-a decis desființarea centrului. Acolo mă pregăteam cinci-șase ore pe zi. Așa că, m-am hotărât și am pus punct. Mi-a fost foarte greu să iau această decizie. Vă spun sincer, sufletul meu plânge, însă am ales viitorul deoarece, în condițiile actuale, realizarea profesională înseamnă altceva, mai mult decât sportul. Din păcate. Așa văd eu lucrurile, fără să supăr pe nimeni.
JCS: Vrei să fii mai explicită?
D.V.: Practic, automat programul de pregătire s-a redus simțitor, față de cel de la lot. Acasă, antrenamentele erau de la 14.00 la 17.00. Eu aveam ore până la 14.00, ajungeam la sală la 15.00. Ce să fac în două ore? Dacă aş fi urmat Facultatea de Educație Fizică și Sport, poate aș mai fi continuat. Poate…
JCS: Dar ai ales Academia de Poliție. Te-a influențat cineva?
D.V.: Nu, a fost decizia mea personală. Iar părinții mi-au spus că mă vor susține. Să știți că a fost o hotărâre gândită bine. Ca antrenoare de gimnastică mi-ar fi fost foarte greu să mă lansez. Am discutat și cu alte colege din țară care s-au retras, și mi-au spus că este foarte greu să-ți găsești un post de antrenor. Și, cum v-am spus, am ales ceea ce consider că va fi mai bine pentru viitorul meu. Aceasta nu înseamnă că mă voi rupe de gimnastica ritmică. Dar va fi ca o activitate auxiliară, pentru că pe primul plan este academia.
JCS: Mai mergi pe la sală?
D.V.: Da. Dar, mai rar, datorită programului încărcat. Mă pregătesc pentru Bacalaureat, pentru examenul de facultate, cu tot ce înseamnă asta, probe practice și teoretice.
JCS: Cum te simți când intri în sală, când te întâlnești cu antrenoarele şi colegele?
D.V.: Sufăr. Mai și plâng. Au fost 14 ani de muncă și satisfacții, și să mă rupă așa, deodată… E greu. Aveam un program clar, școală, antrenament, concursuri, iar acum s-a sfârșit.
JCS: Totul, încununat de succese deosebite la nivel național și internațional. Te mândrești cu performanțe remarcabile.
D.V.: Acestea mi-au rămas și nu regret anii petrecuți în lumea gimnasticii ritmice, care înseamnă foarte mult pentru mine.
JCS: Care este performanța care ți-a definit sau ți-a conturat cariera?
D.V.: Cel mai bun rezultat al meu a fost locul opt la europene. Chiar dacă nu este medalie, să ajungi în primele opt sportive consider că este o mare realizare pentru mine. Se întâmpla în 2010. Sigur, dacă nu mă remarcam la concursurile naționale, cu multe titluri, nu aș fost selecționată în echipa României și nu ajungeam la competițiile internaționale.
JCS: În cele din urmă, putem spune că te-ai retras cu fruntea sus. Cu locul doi în clasamentul celor mai buni sportivi ai C.S. Școlar Reșița și cu prezența în Top Sport Caraș-Severin în anul 2014.
D.V.: Într-adevăr, este o coincidență fericită. Mă bucur foarte mult că au fost apreciate și rezultatele din anul recent încheiat. Iar munca mea, revenirea în activitate după intervenția chirurgicală pe care am suferit-o, au însemnat o retragere frumoasă, chiar dacă reprezintă un moment important și delicat din viața mea.
JCS: Cu toate că te vei mai întâlni cu antrenoarele tale, profesoarele Luminița Lațcu și Dana Tîrba și cu de-acum fostele colege, vrei să le transmiți un mesaj?
D.V.: Cu mare plăcere și emoție. Le transmit doamnelor profesoare și fetelor multă sănătate, în primul rând, multă baftă, să muncească cât mai mult, aici mă refer la fostele mele colege, pentru că fără muncă rezultatele nu vin. Vreau să le spun că, în ceea ce mă privește, atunci când am ajuns acolo sus, plăcerea și satisfacția au fost de nedescris. Sentimentul este unic.
JCS: Mult succes și, firește, multă baftă!