Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În fiecare an, în 23 aprilie, sunt sărbătorite două evenimente care au în centru cartea şi cititorii.

Este vorba despre Ziua Internaţională a Cărţii şi a Drepturilor de Autor şi Ziua Bibliotecarului. La centrul Banatica din Reşiţa, Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici“ şi Arhivele Naţionale Caraş-Severin au organizat două expoziţii de carte. De una dintre ele s-a ocupat bibliotecarul Ion Bujor, care s-a oprit asupra tuturor exemplarelor publicate sau apărute sub egida bibliotecii de-a lungul timpului, iar cea de-a doua a fost realizată de dr. Ovidiu Roşu, directorul Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale Caransebeş.

Acesta a prezentat o mică parte din volumele existente în cadrul instituţiei pe care o reprezintă, pe tema Primului Război Mondial, unele scrise chiar în acea perioadă, altele ulterior. La această întâlnire a fost prezent şi reputatul istoric caransebeşean col. Liviu Groza. Autor a peste 60 de volume, specialist în istorie militară, mai cu seamă în cea a Banatului, acesta a adunat în biblioteca sa o serie de volume care sunt mai puţin cunoscute cărăşenilor şi pe care le-a prezentat şi celor prezenţi joi la Banatica.

Profitând de ocazie, managerul bibliotecii judeţene, Clara Maria Constantin, i-a înmânat col. Liviu Groza o plachetă, în semn de preţuire şi recunoştinţă pentru realizările istorice şi culturale ale acestuia. Evenimentul de la Banatica a reprezentat un bun prilej pentru bibliotecarii cărăşeni de a se aduna şi de a schimba impresii legate de meseria lor.