Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Municipalitatea a reuşit să afle ce vor oamenii de la funicular. Ce vor face aleşii urbei, rămâne de văzut…

O dezbatere pe tema funicularului reşiţean a avut loc luni, 19 ianuarie, sub cupola palatului administrativ municipal. Cea de-a doua, care însă nu s-a încheiat mai ferm decât prima. Obiectivul a fost privit pe toate laturile, municipalitatea a arătat un dublu interes. S-a spus că primăria va cumpăra funicularul şi că, după ce va obţine bani, va vedea ce va face mai departe cu acesta. Pe de altă parte însă, primarul Mihai Stepanescu a spus că nu ţine neapărat să-l cumpere, putând să-i oblige pe proprietarii edificiului să-l întreţină pe propria cheltuială sub sancţiunea amenzilor care oricum nu se aplică, de teamă ca nu cumva să fie contestate în instanţă…

Şi chiar dacă în sală părerile au fost împărţite, existând şi glasuri care n-au dorit preluarea, pe hârtie şi pe Internet reşiţenii au fost „pro“ aproape la unison, pentru ca municipalitatea să-l preia şi să-l integreze într-un proiect mai amplu, integrat, de investiţii. „Ce proiect integrat?“, „Ce investiţii?“ au fost doar câteva dintre întrebările rămase fără răspuns, puse de unul dintre reşiţenii prezenţi.

dezbatere

Despre funicular s-a vorbit mult. Oamenii şi-au amintit când a fost construit şi că, deşi nu apare pe lista monumentelor, reprezintă istoria industrială a Reşiţei, care ne caracterizează. Dar au uitat de lipsa orizonturilor sau a locurilor de muncă… Unul dintre reşiţenii prezenţi a povestit cu un aer de nostalgie rolul pe care l-a jucat cândva obiectivul, explicând că acest aspect ce ţine de trecut este suficient pentru a justifica orice cheltuială, oricât de impresionantă, necesară întreţinerii şi reabilitării lui. Iar demolarea ar face mult rău, ştirbind urbea de dinţii metalici care acum muşcă din Centrul Civic.

Altul a subliniat faptul că, dacă e să-l răscumpere urbea, trebuie să ştie cât costă întreţinerea lui sau ce se câştigă ori ce se pierde în eventualitatea demolării. La acest capitol, mai multe voci au dat cifre total diferite, unii amintind de informaţiile valabile la data punerii temeliei, alţii de cifre valabile în 2009 sau în studii care nu au fost făcute publice. Un lucru e cert: când vine vorba despre funicular, se ştie că… nu se ştie. Situaţie valabilă atât vizavi de preluarea de către primărie, cât şi de soarta acestuia. Din partea municipalităţii au mai fost prezenţi cei doi viceprimari, directorul tehnic Titiana Cătană, Cornelia Burileanu, şefa de la Gospodărie, Augustina Lotoroşanu, şefa Investiţiilor, alţi şefi de servicii şi direcţii, şi câţiva consilieri locali.

10 Comments

  1. sa se spele pe cap propietarul cu el…acum ca are nevoie de bani,fiind ingesuit de Dicot,s-a gasit sa l plaseze primariei-sint alte uregente decit sa finanzam un privat dubios-dar aici si primarul are interes,el se spala pe miini ,lasa decizai la altii zice el,da jocurile sint facute

  2. In orasul asta sunt cateva subiecte care de multi ani sunt in discutie si atata tot, nu se rezolva nimic:
    – funicularul
    – telecabine/telegondole catre Semenic
    – cladirea noua din Piata Resita Sud
    – si desigur parcul industrial

    Discutii de dragul discutiei. Forma fara fond.

  3. Să fin serioşi, NICIODATĂ primarul n-a fost interesat de părerea reşiţenilor. Decât dacă aceasta coincidea cu interesele sale. Vedeţi cum reşiţenii au spus că doresc tramvai, dar primarul l-a dat la fier vechi, iar acum vrea să dea şi depoul cadou pe nimic unei firme private (ro-a tir). Ceea ce înseamnă că Reşiţa niciodată nu va mai avea tramvai, iar dacă se rup relaţiile cu RO-A TIR, nici transport în comun nu vom mai avea, deoarece acela era ultima bucăţică de teren utilizabil pentru garaj, indiferent că vorbim de tramvaie sau autobuze. Primarii din istoria Reşiţei au fost unul mai incompetent decât celălalt, dar Stefănescu parcă îi întrece pe toţi.

    • Gigi, mai ia o pauza. Esti cumva urmasul lui Mafalda!? Vezi sa nu-ti irosesti ultimul neuron de la atatea aberatii.

      • deocamdata acest Gigi pe care il consideri ironic Mafalda are peste 20 de aprecieri pozitive de la alti forumisti,asa ca mai incet cu criticile,ca nu or fi toti prosti .vezi mai bine de sarcinile pe care ti le da primarul

    • serban cosmin Reply

      Resita nu ete oras pentru tramvai, avem nevoie de autobuze care sa reuseasca sa faca legatura dintre Gara Sud -centru si cartiere, Gara Nord -centru si cartiere…ca doar un tramvai nu e capabil.

      • Serban, Resita este orasul perfect pentru travai, datorită formatului său care permite ca o singură linie să deservească practic tot oraşul, de la un capăt la celălalt. Ok, merg câteva microbuze pe trasee secundare, dar coloana vertebrală este una clară pe care tramvaiul are cea mai mare capacitate de transport, cost scăzut, lipsă poluare etc.

  4. O data ca sunt prea putini cei care au raspuns, acum poate sunt prea multi, deci asta nu mai e un motiv. Toti cei 12000, care au raspuns sunt ,, postacii” lui Stepanescu. Eu cred ca sunt oameni care au muncit la viata lor si nu le e rusine cu parerea lor. E normal sa-si spuna parerea si sa se tina cont de opinia lor . Porcariile cu afacerile lui Stepanescu mai lasatile, lumea a inceput sa se plictiseasca de atatea minciuni .

  5. hai sa fim seriosi….funicularul este o pacoste pentru toti…doar ca face parte din istoria metalurgica a Resitei….oamenii s-au obisnuit sa fie acolo…propietarul cred ca ar vrea sa il demoleze si sa il duca la fier vechi

  6. Cine D-zeu cere parerea doamnelor mentionate(Burileanu,Titiana,Augustina,Cristina etc),cand el nu asculta nici de…el?Gata ,s-a scapat si de alta piatra de moara!Poporul a hotarat(oamenii care se cred legati de istorie,dar nu stiu care e cea care conteaza)

Adaugă comentariu