Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Este întrebarea la care a încercat să găsească răspunsuri și câștigătorul concursului pentru funcția de manager al Teatrului de Vest. Dar mai ales soluții, pentru că răspunsurile sunt ușor de intuit și nu întâmplător Gabriel Florin Ionescu, care în curând va fi instalat în fotoliul de director, a abordat în proiectul său analiza la rece a problemei.

Căci, nu-i așa, răul trebuie tăiat de la rădăcină, un sondaj profesionist pe grupe de vârstă, sex, etnie, educație, categorii socio-profesionale, etc. urmând să arate negru pe alb, în cifre statistice, de ce beneficiarii de drept, cei care plătesc salariile actorilor, nu sunt interesați de modul cum aceștia „slujesc scena“, expresia iritându-l chiar pe viitorul manager și pe bună dreptate: „Este un fapt îngrozitor – arată el în proiect. Peste 90 la sută dintre cetățenii urbei nu au călcat pragul instituției. Asta înseamnă că pentru ei teatrul nu există. Asta înseamnă că pentru ei teatrul nu i-a slujit. (Apropo de declarația din conferința de presă, cum că ei „au slujit scena“. Greșit. Ei trebuie să-l slujească pe cetățean. Pe cetățeanul urbei care-i plătește salariul. Și pot face asta prin calitatea actului artistic). Motivele care i-au făcut să stea departe de teatru ne vor fi de mare ajutor. Înlăturându-le vom putea spera la câștigarea unui important segment de public“.

Punct ochit, punct lovit. I-am luat-o înainte, cu cele mai bune intenții, desigur, nu cu instrumentele statisticii, ci cu cele simple, directe, ale jurnalisticii, oprind oamenii pe stradă pur și simplu și solicitându-le să ne răspundă cu toată sinceritatea dacă și de câte ori pe an merg la teatru, iar dacă nu, de ce. „Am destul televizorul – spune nea Marin în vârstă de 67 de ani, pensionar, fost funcționar. Nu mai dau bani și pe teatru, în tinerețe mai mergeam duminica, mai ales, că era și joi spectacol. Prefer să citesc, împrumut cărți de la bibliotecă, mai ales titluri noi. Nu știu de ce, dar actorii de azi prea strigă dintr-un capăt într-altul al scenei și dau din mâini ca apucații. Nu-mi place. Nu, nu-i știu pe ai noștri, doar din ce văd la televizor“.

Doamna Maria are 37 de ani, e casieră la o firmă și-i duce pe cei doi copii la teatru în matineu, cel puțin o dată pe lună. „Avem actori minunați, ne spune entuziasmată. Copiii îi adoră dar, personal, nu mai am timp să merg și seara pentru un alt spectacol, trebuie să-i pregătesc pe copii pentru școală. Nu mai uit cum mi-au dat lacrimile într-un an când, în Ajunul Crăciunului au bătut orașul pe jos, pe un ger cumplit, împărțind saloane în stânga și în dreapta. Din păcat, orașul era cam pustiu. Merită, într-adevăr, mai mult respect din partea noastră, a spectatorilor, să-i onorăm mai des la teatru“.

Claudiu e elev la liceu și, deși inițial a refuzat să ne răspundă, cu un gest adolescentin s-a întors din drum și ne-a spus: „Merg din când în când să-i văd pe cei din trupa Cameliei Ghinea. E doar o toană, un moft al prietenei mele, dar tot timpul ne certăm dacă să mergem sau nu la teatru. Ea vrea, eu n-am chef și tot așa“.

Teatrul va avea un „Caiet al spectatorului“

Alte răspunsuri vin de la sine, pentru că ritmul și modul în care curge viața noastră într-un oraș mic de provincie le oferă implicit: comoditatea, lipsa banilor în acel moment pentru bilet, dacă nu-i muzică populară sau petrecere cu mici și bere, nimic nu e. Un lucru e sigur: premierele sunt întotdeauna onorate de personalitățile culturale, intelectuale, uneori politice ale urbei. Au fost și vor fi pentru că e de bon ton și dă bine să fii văzut în public la asemenea evenimente. Dar o stagiune nu se face doar cu una, două premiere, iar la celelalte spectacole să vină doar cei care au pierdut premiera.

Un alt punct câștigat însă recent de directorul interimar Marius Tudor și echipa, e promovarea spectacolelor prin ecranul de la Palatul Cultural, unde sunt anunțate, cu imagini, spectacolele săptămânii, fiindcă publicul a devenit mai numeros. În plus, poate că ideea lui Gabriel Florin Ionescu de a amplasa în foaier „un caiet al spectatorului“, pentru a afla la cald impresiile oamenilor, va avea rezultatele așteptate și-i va readuce și în duminica următoare la teatru sau măcar, peste două săptămâni. Caietele, cu semnăturile dumneavoastră, ale spectatorilor, rămân în interval în arhiva teatrului, ca documente ce vor atesta că ați fost cândva la teatru.

1 Comment

  1. Teatru din Resita are un repertoriu mult prea inclinat spre piese ale unor autori contemporani sau de care foarte putina lume a auzit. Prea mult se inoveaza (nu stiu daca in directia buna), se improvizeaza, se adapteaza. Asta ar merge intr-un oras mare, in care si oferta dar si publicul este diversificat. Intr-o comunitate de marimea si structura Resitei nu ar fi rau ca repertoriu sa fie bazat mai mult pe piese cunoscute din dramaturgia universala. De cand nu s-a mai jucat la Resita o piesa de Cehov, Ibsen, Shakespeare sau de Caragiale, Tudor Musatescu, Mihail Sebastian, Victor Eftimiu? In ultimii ani in afara de piesele lui M. Visniec eu nu am remarcat piese ale unor dramaturgi cunoscuti publicului larg. Si acest mod de abordare a inceput odata cu directoratul Vladulescu. Uneori actorii exagereaza cu zeflemeaua. Imi amintesc de un spectacol jucat la matineu, in care eroii unei povesti isi bateau joc de plecarea din teatru a actorului Constantin Berry. Lipsa de respect fata de public.

Adaugă comentariu