Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Atleta de la CSU-CSS Reșița a cucerit două medalii de aur la Junioare III și este deja un nume important în atletismul juvenil românesc. Reșițeanca a fost cea mai bună în weekendul trecut, la Naționalele de atletism în sală de la București, unde a cucerit medaliile de aur la 60 m plat și 60 m garduri.

„La proba de 60 m plat am câştigat cu timpul de 7 secunde şi 82 de sutimi; pentru această probă m-am antrenat şi s-a văzut munca mea. La proba de 60 de metri garduri am câştigat cu timpul de 8 secunde şi 88 de sutimi. Au fost curse destul de strânse, atât la 60 m plat cât şi la 60 m garduri, dar m-am descurcat bine. Cu o săptămână înainte de această competiţie am concurat şi la Bacău, în proba de 60 m plat a junioarelor II, unde am avut ca adversare şi fete cu trei ani mai mari ca mine, dar am reuşit să cuceresc medalia de argint. Sunt în progres faţă de anul trecut şi îmi doresc să confirm şi în vară, la Naţionalele de juniori II şi III în aer liber.

Bucuros de reușitele sportivei este și antrenorul Ștefan Nagy: „A fost bine, ne aşteptam să câştigăm, în special la 60 m plat eram sigur că vom câştiga, pentru că Daria a luat medalie şi la junioare II cu un rezultat foarte bun şi avea rezultate mult mai bune decât celelalte concurente. La 60 de metri garduri a avut o adversară de valoare apropiată, dar Daria s-a autodepăşit, a făcut record personal şi a câştigat detaşat, la o diferenţă de patru zecimi, ceea ce este foarte mult într-o probă de sprint. Urmează concursurile în aer liber şi, la rezultatele şi performanţele ei, aş putea spera să participe la concursuri internaţionale, dar vârsta nu-i permite, pentru că la acestea poţi participa doar de la vârsta de 16 ani, şi nu se acceptă sportivi mai mici, chiar dacă ea ar putea face faţă în acest moment şi la concursuri internaţionale. Ea a venit pe locul doi şi la categoria de vârstă 16-17 ani, deşi are doar 14 ani. A venit pe locul 6 şi la junioarele mari, de 18-19 ani. Vreau să remarc, ca o paranteză, faptul că rezultatul cu care a câştigat acum la junioare III, 7 secunde 82 sutimi, ar fi plasat-o pe locul trei la junioarele de 18-19 ani. Este un rezultat deosebit”.

Adaugă comentariu