Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Una dintre talentatele sportive ale județului Caraș-Severin participă în această săptămână la o importantă competiția națională.

Daniela Bereanu, de la Clubul Sportiv Municipal Reșița, se află pe tabloul principal al Campionatului Național Individual de Iarnă de tenis de câmp pentru fete cu vârsta până la 12 ani (U12). Deși nu are nici măcar 11 ani, vârstă pe care o va împlini pe 22 iunie, reșițeanca are curajul de a intra într-o competiție unde majoritatea sportivelor sunt mai mari ca vârstă decât ea. Concursurile la care a participat încă de mică au adus-o pe reșițeancă și în atenția Direcției Județene pentru Sport și Tineret Caraș-Severin, care a nominalizat-o pe anul 2015 pentru Premiul „Speranță Olimpică“. Daniela Bereanu este una dintre jucătoarele de tenis de top la categoria sa de vârstă și care pe viitor poate ajunge acolo unde își dorește orice sportivă de vârsta ei, în circuitul WTA. Intrată direct pe tabloul principal al CN Individual de Iarnă, care se desfășoară la Centrul Național de Tenis din București, Daniela Bereanu își va afla în curând prima adversară, după încheierea calificărilor.

Adaugă comentariu