Caraş-Severin, Romania

Vreau să încep cu o concluzie: în România încă sunt dascăli foarte buni, care îşi fac treaba excelent, şi mulţi elevi excepţionali. Ei merită examene corecte şi o ţară a bunului simţ! Aşa că tot scandalul de la examenul de Bacalaureat din acest an, cu elevi plimbaţi cu autobuzul, părinţi îmbrâncindu-se cu poliţiştii, mandate, crize de isterie, procurori şi intervenţii în direct, toate sub ochii flămânzi ai camerelor de luat vederi, mă face să mă întreb dacă nu cumva circul acesta de proastă calitate a fost pus la cale intenţionat, pentru a sabota orice tentativă de investigare.

După un asemenea spectacol ieftin, orice încercare de a face lumină în culisele „examenului maturităţii” şi-ar pierde din start credibilitatea. Dar ce interes ar fi pentru aşa ceva? Păi simplu – singura şansă a învăţământului românesc de a avea din nou procentele ameţitoare de promovare de până acum doi ani este revenirea la fraudele masive. Adică să fie trecuţi elevii la grămadă, ca prin liceu.

Cât timp examenele se vor da pe bune, este pur şi simplu imposibil ca aproape toţi candidaţii să le ia, mai ales după ce, timp de 12 ani, s-au jucat de-a şcoala, cu largul concurs al profesorilor şi al autorităţilor.

Pentru o reformă adevărată a învăţământului ar trebui mai întâi curăţat terenul. Adică să fie scoase din sistem toate cadrele didactice care le-au permis celor incapabili să ajungă până la examenul de Bacalaureat în loc să-i lase repetenţi. Ţi-au căzut aproape toţi elevii? Ia să vedem ce note au avut până acum. A, la liceu au fost premianţi, dar Bacalaureatul l-au picat cu brio? Păi atunci ia zi, dle profesor, de ce i-ai trecut clasa? Ai vrut să le dai o şansă? Înseamnă că şi tu meriţi şansa să-ţi cauţi altă meserie.

Însă nu doar profesorii sunt responsabili pentru acest dezastru (cu atât mai mult cu cât unii, ce-i drept tot mai puţini, încă se încăpăţânează să-şi facă meseria). Cu excepţia lui Daniel Funeriu, toţi miniştrii Educaţiei de după 1990 au ignorat sau chiar încurajat fraudele pe bandă rulantă, Ecaterina Andronescu fiind cel mai bun exemplu în acest sens.

Iar părinţii ar trebui să fie primii care să ceară o astfel de asanare. Cât timp odraslele lor vor primi note şi diplome pe ochi frumoşi, să nu se mire că vor trebui să-i ţină acasă pentru că nu-i va mai angaja cineva. Cu atât mai mult când au şi pretenţii la salarii pe măsura „studiilor” lor.

Nina Curiţa

Adaugă comentariu