Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – …nu am şti ce să facem cu el, nu am avea unde să îl punem, nu am cunoaşte micile bucurii ce le oferă frământarea de a-l căuta.

Cum am putea vedea curcubeul dacă nu am suporta ploaia? Cum am putea aprecia zâmbetul dacă nu am gusta lacrima, cum am putea simţi îmbrăţişarea dacă nu ne-ar frământa dorul? Cum ne-am bucura de ceea ce suntem, dacă alţii nu ar încerca să ne facă să fim altfel? Cum am simţi limitele dacă nu am încerca să le depăşim?

Material, ne dorim multe fără să ne întrebăm ce tot facem cu ele. Agoniseala ne aleargă, noi alergăm nebuneşte după agoniseli, le obţinem, dar apoi vrem mai mult, mai mult decât se poate şi, oricum, niciodată nu ni se pare că avem îndeajuns.

Sentimental, vrem să avem tot ce este posibil material, dar să avem şi poveşti pline de iubire, să fim cumva toţi născuţi la castel, să fim iubiţi, apreciaţi, să ne bucurăm de multă atenţie, acea atenţie care să ne facă să ridicăm mereu fruntea.

Fiecare om e o lume şi viaţa fiecăruia este o sumă de alegeri. Unii avem o lume mai caldă, mai colorată, alţii mai mohorâtă şi neînţeleasă. Ne amestecăm lumea cu a altora sau permitem amestecuri în a noastră atât cât trebuie, fără să diluăm ceea ce am construit, lucrurile în care credem.

Unii suntem mai sensibili şi vrem să vedem căldură peste tot şi tot ce este în jur să fie însufleţit. Adevărul este că totul în jur are suflet mai mult sau mai puţin, pentru că aşa vrem noi să vedem lucrurile. Dacă noi vrem să vedem pe o plajă pustie doar pustiul şi nu nisipul strălucitor sau murmurul mării, vom vedea doar o plajă pustie. Dacă noi vrem să vedem într-un pahar că este jumătate gol şi nu jumătate plin, vedem doar goliciunea. Aşa este peste tot. Îmi amintesc că atunci când am fost prin clasa a cincea, cred, nu am vrut să merg la ziua unei colege. I-am spus mamei că nu pot să merg acolo şi să stau cuminte, numai la masă şi să nu mă joc pentru că mămica ei era mai severă. Şi mama mi-a spus: poţi să te joci, poţi să râzi, pentru că după tine asta vor face şi ceilalţi. Şi aşa am făcut şi a fost frumos. A fost o lecţie pentru un copil, însă care mi-a prins bine şi ca adolescent, şi ca adult. Tradusă acum, ar suna cam aşa: acolo unde mi se pare că nimic nu e frumos găsesc ceva frumos sau încerc eu să fiu ceva frumos. Acolo unde nu găseşti suflet, fii tu suflet şi ai să vezi că lucrurile se schimbă. De multe ori credem că suflet există doar acolo unde, de fapt, nimeni nu îl vede pe al nostru. Oamenii rămân blocaţi la un anumit nivel al vieţii lor şi au impresia că nu li se mai întâmplă nimic bun. Frica şi ancorarea în ceea ce nu vrem să depăşim nu ne vor ajuta să evoluăm.

O haină, un tablou, o maşină, o bijuterie sunt lucruri fizice care fac legătura cu lumea din jur. Le putem avea, ar fi absurd să trăim în cutii de carton, îmbrăcați în saci. Însă sentimentele, gândurile ori visele sunt lucrurile care leagă punţi cu oamenii. Le avem. Limitele sunt inventate de noi, iar voinţa le doboară.  Există clipe, frâmântări şi momente în care ni se pare că avem lumea la picioare. Să nu le ratăm. Când ai viaţă, motive de bucurie şi eşti un om frumos, chiar poţi să crezi că ai totul!

Adaugă comentariu