CARAŞ-SEVERIN – Sau cel puţin asta susţine şeful PSD Caraş-Severin, Ion Mocioalcă, întărind spusele preşedintelui CJ, Silviu Hurduzeu, vizavi de acest subiect.
În cadrul celei mai recente conferinţe de presă susţinută la Reşiţa, Ion Mocioalcă a reamintit că principala îngrijorare şi preocupare din rândul PSD rămân drumurile judeţene. Cu toate acestea, deputatul cărăşean susţine că „la finalul mandatului actualei conduceri a CJ, aşa cum spune şi preşedintele Hurduzeu, vor fi reabilitaţi peste 250 de km de drumuri judeţene“. În plus, Mocioalcă a adăugat că „dacă vreun drum judeţean o să aibă vreo autorizaţie de construire, eu împreună cu colegii mei parlamentari, o să mergem la Bucureşti, acolo unde trebuie să mergem, şi nu plecăm până nu găsim o soluţie pentru acel tronson de drum“.
Mai mult, şeful PSD spunea că în privinţa stării proaste a drumurilor, dar şi a multor altor lucruri, nu are prea multe să reproşeze actualei conduceri a Consiliului Judeţean. „Puţine sunt lucrurile pe care aş putea să le reproşez conducerii judeţului şi asta pentru că nu s-a putut face nimic luni de zile. Hurduzeu a găsit conturile blocate. Au urmat procese şi abia în urma acestora s-a reuşit deblocarea conturilor. Au avut de intabulat toate drumurile, au avut de făcut proiecte şi au făcut destule, urmează rezultatele. Chiar cred că vor finaliza în doi ani reabilitarea celor 250 de km de drumuri judeţene“, a mai spus Ion Mocioalcă.
Pe acest subiect, nu demult consilierul judeţean Ioan Crina spunea că dacă nu va fi reînfiinţată secţia de Drumuri Judeţene nu se va face mare lucru pe drumurile din judeţ. La multe alte probleme, se mai adaugă costul unui kilometru de drum, chiar şeful judeţului precizând recent că „Fără bani nu putem face lucrări, atât timp cât reabilitarea unui kilometru de drum costă 300 de mii de euro“.