Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Este dilema la care a ajuns municipalitatea atunci când, ameninţată cu demolarea obiectivului, s-a arătat tentată să-l cumpere.A curs multă apă pe Bârzava de la vremea când TMK prezenta municipalităţii reşiţene intenţia de a vinde funicularul. Disputele de tot felul din administraţia locală de atunci au spus un „Nu!“ ferm intenţiei de a-l cumpăra, astfel că, între timp, obiectivul a fost cumpărat de o firmă privată. Au existat mai apoi tot felul de presiuni legate de posibila demolare a vechiului obiectiv devenit simbol al unui trecut industrial demult apus, iar municipalitatea s-a declarat fermă pe poziţia de a respinge sau măcar tergiversa solicitările în această direcţie.

Luni, 13 mai, palatul administrativ municipal a găzduit o dezbatere publică pe tema menţinerii sau demolării funicularului de calcar, la care publicul larg a fost marele absent. Să răscumpere sau nu Reşiţa obiectivul care umbreşte Centrul Civic de dragul unei posibile explozii turistice pe malurile Bârzavei? Mai ales că până urbea va obţine bani europeni, pe fonduri aferente perioadei 2014-2020, va trebui să facă rost de sumele necesare întreţinerii de zi cu zi. În acest context, însă, a ieşit la iveală o altă reală problemă. Proprietatea funicularului este incertă!

Lucian Bucur, secretarul oraşului, a ţinut să precizeze că în extrasul de Carte Funciară, la fila „Proprietate“ este înscris un act adiţional la contractul de vânzare-cumpărare dintre TMK şi Coda Serv, fiind instituită o ipotecă pe funicular, în favoarea TMK, pentru achitarea integrală a preţului, documentul apărând ca urmare a unor întârzieri la plată. Bucur a precizat că deocamdată cumpărătorul nu are proprietatea obiectivului. Potrivit consilierului local Florin Viorel Ţurcaş, cumpărătorul a achitat până acum mai mult de trei sferturi din preţ.

Chiar dacă vorbim de posibilitatea de a cumpăra din bani publici funicularul, încă nu se ştie care va fi preţul, viceprimarul Ioan Crina considerând că s-ar putea apela la instanţă în acest caz. Nu există însă niciun proiect sau plan concret de viitor pentru funicular, iar administraţia locală nu are niciun studiu despre cât ar costa întreţinerea sau demolarea obiectivului.

„Din câte aţi văzut şi dumneavoastră, n-au prea venit reşiţeni, cu câteva mici excepţii, spunea primarul Mihai Stepanescu Pe noi ne interesează parcurgerea tuturor paşilor legali. Vrem să găsim finanţare, iar dacă îl vom achiziţiona, în situaţia în care se va menţine, şi eu îmi doresc lucrul acesta, sper eu să putem vorbi de o modernizare a acestui important obiectiv din Reşiţa“.

Antoniu Mocanu

2 Comments

  1. ce tot o frecati atita-era clar de cind „marele om de afaceri barbalata” a cumparat de la TMk funicularul ca se pune din nou de o magarie-credeam ca numai acum 10 ani era posibil asa ceva dar m-am inselat,orice consiliu local se alege tot ori imorali ori nestiutori alegem.De ce spun asta? pentru ca „omul de afaceri barbalata” cumpara cu plata cindva la TMk deci in rate si vinde la suprapret catre comunitate cu banul jos-isi achita datoria la TMk si se face si cu un cistig frumos-dar vorba aceea „prost nu i cine cere -prost e cine da”-intreabarea e daca e prost sau direct interesat….

Adaugă comentariu