REŞIŢA – Este cheia succesului în păcăleli pe care au descoperit-o trei timişoreni abătuţi pe meleagurile Reşiţei, la înşelat bătrâni. Poliţiştii reşiţeni i-au identificat pe cei trei, cu vârsta de 22, 29, respectiv 35 de ani, care au în luna mai au reuşit să adune, din păcăleli, 25.900 de lei, bani pe care oamenii legii au reuşit să-i recupereze în totalitate.
Într-unul din cazuri, în 10 mai, la orele prânzului, cei trei au trecut pragul unui reşiţean de 83 de ani, sub pretextul că-i vor monta la geam un pervaz din tablă zincată. Deşi iniţial ar fi trebuit să achite 18 lei, bătrânul a ajuns să plătească 7.000 de lei pe o tablă de nimic.
În alt caz, în 24 mai, tot la orele prânzului, doi dintre cei trei au intrat în casa unei reşiţence de 69 de ani. „Sub pretextul că un vecin al femeii reclamă faptul că sunt scurgeri de apă de pe balconul acesteia, cei doi s-ar fi oferit să îi monteze un pervaz protector din tablă contra sumei de 10 lei. Femeia a fost de acord cu înțelegerea făcută dar, la finalul lucrării, bărbații i-au cerut o sumă mai mare de bani, teancul de bani din care femeia luase 10 lei pentru a-i plăti a fost înmânat celor doi, respectiv suma de 18.900 de lei“, ne informează Poliţia judeţului.
Cei trei făptaşi s-au ales cu dosar penal pentru înşelăciune, iar cele două victime şi-au primit banii înapoi.