Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Poliţia judeţului ne informează că, în această perioadă, au fost scoase la concurs nu mai puţin de 770 de posturi de poliţişti şi personal contractual, la nivel naţional. Dintre acestea, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județan Caraș-Severin sunt disponibile 13 posturi: şase de ofițer, patru de agent și trei funcţii contractuale.

„Știm că în aceste zile meseria de polițist nu mai pare atât de tentantă. Ai auzit tot felul de lucruri îngrozitoare despre noi: un polițist pedofil prins cu greutate de colegii lui. Nu avem noi cum să-ți facem dovada, acum, că lucrurile nu sunt chiar așa, dar îți promitem că, și în acest caz, cei responsabili nu vor scăpa. Indiferent de ceea ce se spune despre noi în această perioadă, trebuie să știi că din echipa Poliției Române fac parte oameni pentru care nu contează decât aflarea adevărului, care nu au liniște până când cei care au încălcat legea sunt acolo unde le este locul, în spatele gratiilor. Poate că nu suntem perfecți, poate că avem multe defecte, dar cu siguranță suntem profesioniști, iar rezultatele obținute vorbesc de la sine. De aceea, înainte de a lua o hotărâre dacă să accesezi sau nu unul din posturile scoase la concurs, gândește-te și pune în balanță dacă munca de ani de zile a unor oameni excepționali poate fi ștearsă cu buretele de o persoană“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Cei interesaţi pot accesa lista posturilor scoase la concurs în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române accesând următoarea adresă: https://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs; iar cei interesaţi de posturile vacante în cadrul IPJ Caraş-Severin, le pot găsi la: https://cs.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs.

Adaugă comentariu