Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Aceasta este întrebarea la care se caută soluţii, nu răspunsuri, în cadrul unei campanii de contracarare a dezinformării privitoare la aşa-zisele efecte secundare sau complicaţii ale vaccinării, demarate de DSP.

În acest scop au fost invitaţi să participe la o conferinţă de presă şi reprezentanţi ai societăţii civile. Asta pentru că asistăm de ceva vreme la o serie de campanii neoficiale antivaccinare care sunt promovate pe tot felul de canale media, pe reţelele de socializare sau publicaţiile online. Purtătorul de cuvânt al DSP, Daniel Botgros, a explicat: „Apar tot felul de opinii pretins ştiinţifice care vorbesc despre pericolul administrării vaccinurilor. Acestea apar şi la unii intelectuali care promovează aceste idei preconcepute, absolut în neconcordanţă cu realitatea. Cercetările în domeniu au evoluat de-a lungul anilor, mai multe boli fiind eradicate prin vaccin“.

Pentru o lămurire exhaustivă despre necesitatea vaccinării populaţiei, managerul DSP, Dănilă Miloş, a prezentat mai multe materiale despre istoricul vaccinului şi beneficiile vaccinării în salvarea de vieţi omeneşti. El s-a oprit asupra unui moment similar din istoria umanităţii, accentuând anul când, din păcate, antivacciniştii au încercat să convingă oamenii de complicaţiile vaccinării: „Cu toate că anul 1885 reprezintă anul în care aproximativ 100 de mii de antivaccinişti protestează la demonstraţia din Leicester împotriva englezilor, împotriva inoculării obligatorii, Marea Britanie, Europa, au continuat să implementeze vaccinarea la toate nivelele, reuşind să salveze vieţi“.

Din partea societăţii civile, Vasile Cocoşilă – preşedintele Consiliului Judeţean al Persoanelor Vârstnice şi preşedintele Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, filiala Caraş-Severin, s-a alăturat demersului iniţiat de DSP: „Comparativ cu situaţia pe ţară, noi stăm mai bine, totuşi am insistat şi în cadrul şedinţei Comitetului de Dialog Social să facem ceva pentru a contracara campaniile care se duc împotriva vaccinării de către unii pretinşi specialişti, doctori, medici ş.a.“.

Invitat la rândul său, Dumitru Ursu – preşedintele Ligii Pensionarilor din Caraş-Severin, n-a rămas indiferent: „Am decis să colaborăm cu DSP pentru a sprijini campania de vaccinare, astfel încât să crească numărul celor care trebuie să fie vaccinaţi“.

Tată şi bunic, Dan Bortiş – preşedintele Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere „Al. I. Cuza“ din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, filiala Caraş-Severin, este hotărât să-şi implice foştii colegi: „Înainte de toate suntem părinţi şi bunici şi ne pasă. Ne pasă de ceea ce se întâmplă. Urmează ca împreună să găsim căile concrete, toate modalităţile prin care noi să sprijinim demersurile începute de DSP şi care sunt în derulare“.

În prezent, potrivit cifrelor prezentate de purtătorul de cuvânt al instituţiei, se poate spune că stăm bine la capitolul vaccinări. Astfel, dacă rata vaccinală a fost în 2017 de 39,57 la sută la copiii cu vârste cuprinse între 9 – 11 luni, aceasta a crescut în 2018, pe alocuri depăşind chiar 50 la sută, respectiv de 52,4 la sută la aceleaşi vârste, pentru vaccinarea cu ROR, împotriva rujeolei. Tot la ROR, în 2018 s-a înregistrat o rată vaccinală de 51,67 la sută la copiii de 12 luni.

 

Adaugă comentariu