Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Studentele joacă sâmbătă la Brașov, în Divizia A de handbal feminin, Seria B.

După o pauză forțată, CSU Reșița dispută la finalul acestei săptămâni un nou meci în campionat. Handbalistele pregătite de profesorul Cristian Busuioc se vor deplasa la Brașov pentru meciul cu ASC Corona 2010, una dintre fruntașele Seriei B din Divizia A.

„Va fi o deplasare grea, vom întâlni o echipă de pe locul 2 în acest moment în seria noastră. O echipă fără drept de promovare, dar care are în componență jucătoare care evoluează deja în prima ligă. Contează foarte mult și formula în care vor juca, din ce am văzut pe program, în Liga Florilor Brașovul are meci cu Galațiul, de la ora 12, iar de la ora 14:30, va fi meciul nostru de Divizia A, în aceeași sală.  Noi mergem cu gândul de a face un joc bun, sper să ajungem cu bine, spun asta gândindu-mă la condițiile meteo. Deja au fost amânate câteva meciuri în prima ligă. Sper să n-avem probleme și să ajungem vineri cu bine la Brașov. Sper într-o evoluție bună a handbalistelor noastre. Ne-a încurcat puțin programul, pentru că am avut o întrerupere cam mare, prin retragerea a două echipe. Urmează trei jocuri grele, după cel de la Brașov vom juca acasă, pe 7 martie, cu CSU de Vest Timișoara, iar în 10 martie vom avea o deplasare grea la Pitești. Ca să ne menținem în partea de sus a clasamentului, trebuie să obținem puncte din aceste trei jocuri, altfel zic eu că va fi din ce în ce mai greu să ne apropiem de partea superioară a ierarhiei, la finalul campionatului”, a spus antrenorul CSU Reșița, prof. Cristian Busuioc.

Antrenorul formației reșițene a vorbit și despre absența importantă din lot: „Recuperarea Adrianei Voina decurge foarte bine, la două luni de la intervenția chirurgicală. Dar, așa cum am mai spus, nu se pune problema de a reveni în teren prea curând. Ea nu va evolua până la finalul acestui sezon. Important e să se recupereze și să intre sănătoasă în următorul sezon, după ce intră și face o pregătire bună.”

Partida Corona 2010 Brașov – CSU Reșița va avea loc sâmbătă, 3 martie, de la ora 14:30, fiind arbitrată de A. Arsene (Vaslui) și C. Bontea (Buzău).

Adaugă comentariu