Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – 15 medalii au cucerit sâmbătă atleții de la CS Universitatea Reșița la Campionatul Național de marș, desfășurat la București.
Veștile bune pentru sportul cărășean au venit sâmbătă, 18 martie dinspre București, acolo unde a avut loc prima competiție națională din acest an adresată mărșăluitorilor. După o pregătire foarte bună efectuată în stațiunea timișeană Buziaș, și de această dată reprezentanții Clubului Sportiv Universitatea Reșița au fost la înălțime și au cucerit nu mai puțin de 15 medalii, la individual și pe echipe.

Atleții legitimați la CSU Reșița au acaparat podiumurile la seniori și senioare, dar au avut rezultate notabile și la categoria tineret. O cursă atractivă ne-au oferit olimpicii Marius Cocioran și Narcis Mihăilă, dar și Alin Știrbu, un atlet de perspectivă, care vine puternic din urmă, anul trecut fiind și el la un pas de a se califica la Jocurile Olimpice. Proba de 20 km marș a seniorilor a fost câștigată de Marius Cocioran, cu timpul de o oră, 27 de minute și 46 de secunde, urmat la două secunde de Alin Știrbu și la 22 de secunde de Narcis Mihăilă. Așadar, un podium sută la sută reșițean, cei trei alături de veteranul Ion Păun (clasat pe locul 11 la individual) alcătuind echipa CSU Reșița I, campioană națională la seniori. Cea de-a doua echipă a CSU Reșița, alcătuită din Ionuț Dogaru, Atila Balog și Doru Ursu, s-a clasat pe locul al doilea. Ionuț Dogaru a obținut medalia de argint la tineret, timpul său, 1:36:45, permițându-i clasarea pe locul 5 la seniori. Atila Balog a terminat cursa pe locul 7, iar Doru Ursu pe locul 10.

Situație similară în competiția senioarelor, la 20 km marș, podiumul fiind acaparat tot de sportive de la CSU Reșița. Campioană națională a devenit o atletă olimpică, Ana Rodean (CSU Reșița-CS Unirea Alba Iulia), cu timpul de 1:38:43, urmată de Mihaela Pușcașu (CSU Reșița-CSM Onești) – 1:43:50 și de Mihaela Acatrinei (CSU Reșița-CS Unirea Alba Iulia) – 1:45:22. Cele trei sportive au alcătuit echipa CSU Reșița I, campioană națională de senioare. Echipa CSU Reșița II, alcătuită din Bianca Molnar (sportivă cu dublă legitimare, CSU Reșița-CS Unirea Alba Iulia), Valentina Tincu și Lăcrimioara Căruceriu a intrat în posesia medaliilor de argint la senioare, devenind în același timp campioană națională la tineret.

La individual tineret, podiumul a fost al CSU Reșița și al… Mihaelelor. Astfel, Mihaela Pușcașu, Mihaela Acatrinei și Bianca Molnar au ocupat în ordine locurile de pe podium. La un pas de podium a fost și Remus Rădoi, clasat pe locul 4 la 10 km marș, juniori I. Cele 15 medalii reprezintă un bilanț extraordinar, apreciază directorul CSU Reșița, Octavian Măzăran. Rezultate venite în urma unei bune pregătiri, sub îndrumarea unui colectiv tehnic format din antrenorii Iosif Măzăran, Gheorghe Ardeleanu și Octavian Măzăran.

În urma desfășurării Campionatului Național de marș de la București au fost desemnați și sportivii care vor reprezenta România la Campionatul Balcanic de marș de la Florina, din Grecia, de pe 8 aprilie. Patru mărșăluitori de la CSU Reșița vor merge luna viitoare în Grecia, însoțiți de antrenorul Gheorghe Ardeleanu: Marius Cocioran, Narcis Mihăilă, Mihaela Pușcașu și Bianca Molnar.

După rezultatele de excepție de la Naționalele de marș, tot sâmbătă a mai venit unul la etapa finală a Campionatului Național de atletism în sală pentru juniori III, desfășurat tot la București. După ce s-a remarcat cu o săptămână în urmă la junioare II, Daria Grigoroiu (CSU Reșița-CSS Reșița) a devenit campioană națională la 60 m, eleva antrenorului Ștefan Nagy trecând linia de sosire după 7 secunde și 82 de sutimi.

Adaugă comentariu