Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Întrucât nu s-a putut organiza un stagiu de pregătire centralizată, din motive financiare, oficialii Clubului Sportiv Municipal Şcolar şi antrenorul principal Gheorghe Barbu au hotărât să organizeze un semicantonament de o săptămână, la Stadionul „Mircea Chivu“.

O perioadă foarte importantă, în perspectiva noului sezon competiţional al Ligii a III-a de fotbal, în care s-a pus accent deosebit pe acumulări fizice. Prof. Gheorghe Barbu, ajutat de Valentin Boşca, antrenorul cu portarii, a avut la dispoziţie 21 de jucători, dintre care permanent cinci juniori, convocaţi prin rotaţie de la grupele centrului, din dorinţa de a face o cât mai bună evaluare a potenţialului tinerilor fotbalişti din Valea Domanului.

„Am dorit să mă familiarizez cu potenţialul existent în cadrul Centrului de Copii şi Juniori al CSM Şcolar Reşiţa, ne-a declarat prof. Gheorghe Barbu. Am parcurs o perioadă mai grea de pregătire şi, tocmai de aceea, am ţinut cont de vârsta fragedă a unora dintre copii. Pentru că nu-mi puteam permite să-i forţez“.

La capitolul plecări-achiziţii, din discuţiile purtate cu prof. Cristian Bobar, preşedintele clubului, am reţinut următoarele: „Au plecat şapte jucători, Giurcanu, Mihăilă, Beică, Oncică, Cristian Pop, Marin Pop şi Jaravete. Şi au fost achiziţionaţi portarul Zoran Stoica (reşiţean, de la Turda), Rareş Blaga Iulian Tecsi (ambii U Cluj-Napoca), Daniel Bocman (Beiuş), Elvis Belvaru (Deva, Sebiş), Victor Pistol (Făget), Adrian Câmpeanu (Corona Braşov) şi Daniel Negrei (Gloria Reşiţa). Cu excepţia lui Câmpeanu, toţi sunt jucători sub 21 de ani. Vreau să precizez faptul, pentru a lămuri lucrurile, că, înainte de a apela la serviciile domnului Gheorghe Barbu, am stat de vorbă cu toţi antrenorii de la centru. Însă, nu au agreat nici funcţia de antrenor principal şi nici pe cea de secund“.

Sâmbătă, 28 iulie a.c., de la ora 10, CSM Şcolar Reşiţa va susţine un meci de verificare la Metalul Oţelu Roşu.

Adaugă comentariu