REȘIȚA – Rosso-nerii își doresc victoria în etapa din weekend. CSM Școlar Reșița va întâlni sâmbătă, 14 aprilie, în deplasare, de la ora 17, formația Național Sebiș, meci contând pentru etapa a XXII-a a Ligii a III-a, Seria a IV-a.
Echipa din Sebiș este una dintre contracandidatele Reșiței la promovarea în Liga a II-a. Ambele formații se află la egalitate de puncte, 37, iar cine va pierde acest joc, se va îndepărta de primul loc ocupat de ACS Șirineasa. De un eventual rezultat de egalitate între CSM Școlar și Național Sebiș, ar putea profita CSU Craiova II. Oltenii dacă se vor impune cu Cetate Deva, pot ajunge de pe locul patru pe cel secund.
Fotbalistul Marius Staicu, care a început returul din postura de rezervă, a reușit două goluri cu Gloria Cermei și câte unul cu CSM Lugoj și Hermannstadt II, arătând o formă foarte bună, ceea ce l-ar putea face pe Oprița să-l introducă titular în partidele viitoare. Chiar dacă echipa se află într-o formă foarte bună și a câștigat toate meciurile din retur, antrenorul reșițean este îngrijorat de faptul că lotul este unul subțire din punct de vedere numeric și s-a acumulat oboseală în rândul jucătorilor.
„Sunt foarte mulțumit că am câștigat ultimele partide, dar avem un lot destul de subțire din punct de vedere numeric și se poate vedea de la meci la meci că nu pot face prea multe schimbări în echipă. Unii jucători mi-au spus la ultimul meci că resimt o oarecare oboseală, dar n-am vrut să risc și să introduc mai mulți juniori în teren. Chiar și așa, am reușit să câștigăm ultimul meci cu patru juniori în primul 11. Avem o echipă tânără, iar dacă mi-ar fi permis scorul la meciul precedent, aș fi introdus și mai mulți juniori”, a declarat Daniel Oprița, antrenorul echipei CSM Școlar Reșița.