Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Elevii lui Octavian Benga au învins sâmbătă, 11 august, cu scorul de 2-0, colega de serie CSC Ghiroda și Giarmata Vii, într-un alt meci de pregătire al rosso-nerilor. Golurile reșițenilor au fost înscrise de Dumitru Ene și Marius Staicu.

Chiar dacă Reșița și-a întărit ofensiva prin aducerea lui Curtuiuș, atacantul Dumitru Ene pare să fie unul din cei mai în formă jucători din echipa lui Benga, acesta reușind să puncteze și în partida precedentă, cea cu FC Corvinul Hunedoara. Până în acest moment, CSM Reșița a înregistrat în amicale patru succese (2-0 cu Ghiroda, 1-0 cu FC Corvinul Hunedoara, 3-1 cu Dudeștii Vechi și 3-0 cu CSM Lugoj), un egal (2-2 cu ASU Poli Timișoara) și o înfrângere (1-2 cu Ripensia Timișoara).

Pe parcursul jocului de la Ghiroda, antrenorul Octavian Benga a putut vedea la lucru majoritatea fotbaliștilor din lot.

Adaugă comentariu