Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – În preajma Zilei Copilului, la Reșița a avut loc un cros.

Pe stadionul de atletism din cadrul Complexului Sportiv “Francisc Vaștag” din Reșița a avut loc un cros dedicat copiilor, la care au luat parte aproximativ 100 de copii din municipiul de pe Bârzava, dar și de la Văliug și Berzovia. Inițiativa i-a aparținut multiplului medaliat în competițiile naționale de atletism, în proba de marș, reșițeanul Doru Ursu, acum profesor de educație fizică, acesta având sprijinul Asociației Umanitare “Oameni cu suflet”, coordonată de Alin Savu.

Ne bucurăm din tot sufletul că am avut parte de foarte mulți copii la această acțiune. Echipa Oameni cu suflet se implică de aproape trei ani în acțiuni caritabile. Încercăm să ajutăm acolo unde este nevoie, ne bucurăm că putem face și astfel de acțiuni, legate de sport. Le mulțumim încă o dată tuturor sponsorilor, tuturor celor din echipa noastră, tuturor acelor oameni cu suflet de aur, eu așa le spun, ce au donat premiile pentru acest concurs. Puterea exemplului contează enorm, oamenii trebuie să vadă ce înseamnă să-ți ajuți aproapele, să vadă ce înseamnă pe cel care are nevoie și sperăm din tot sufletul să ne adunăm cât mai mulți în această echipă”, a spus Alin Savu.

S-au impus, în funcție de categoria de vârstă: Fabian Mustață și Andrada Pintea (categoria 5-7 ani); Robert Salariu și Roberta Cojocaru (8-10 ani); Florin Bălan și Cristina Bulea (11-14 ani). Am remarcat prezența în competiție a celui mai mic concurent, Ciprian Bucur, în vârstă de doar patru ani, dar și a unui mărșăluitor, Nicolas Patrick Gherghinescu, la cea mai mare dintre categorii, 15-18 ani. I-au sprijinit pe organizatori: Primăria Reșița, DJST Caraș-Severin, CSM Reșița, CSU Reșița, Liceul Teoretic Traian Vuia, Asociația Amore Mio Reșița. Următorul cros dedicat copiilor are loc marți 31 mai, de la ora 12, la Var.

 

Adaugă comentariu