Caraş-Severin, Romania

OŢELU ROŞU – În cursul zilei de 20 februarie, poliţiştii din Oţelu Roşu au identificat suspecţii mai multor furturi comise în cursul lunii februarie a anului acesta.

P.M., de 16 ani, L.E. şi B.N., ambii de 14 ani, sunt suspectaţi de comiterea a patru furturi din locuinţă comise pe raza oraşului.

„În urma infracţiunilor au fost sustrase bunuri constând în televizoare, telecomenzi, două radiatoare, un DVD, o staţie de amplificare audio şi dulciuri, prejudiciul ridicându-se la suma de aproximativ 11.000 de lei. Poliţiştii continuă investigaţiile pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, iar prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 90%“, a precizat agent principal Ancuţa Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei cărăşene.

Adaugă comentariu