Caraş-Severin, Romania

În data de 19 aprilie, poliţiştii de frontieră din cadrul Biroului Combaterea Infracţiunilor Transfrontaliere şi Detaşamentului Sprijin Operativ au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu ţigări. Astfel, au oprit pentru control pe comunicaţia Oraviţa Anina un autoturism marca VW Golf condus de către Petru M. de 23 de ani. În maşină se mai afla şi Gheorghe M. „La controlul efectuat, s-a depistat, ascunsă în interiorul autoturismului, cantitatea de 1.367 de pachete de ţigări cu timbru sârbesc şi fără documente de provenienţă“, ne-a spus Iasmina Maghiar, purtătorul de cuvânt al IJPF Caraş-Severin.

Cele 1.367 de pachete de ţigări, în valoare de aproximativ 8.000 de lei, au fost confiscate iar maşina în care au fost ascunse ţigările, în valoare de 6.000 de lei, a fost indisponibilizată. „Totodată, pe numele celor două persoane au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi evaziune fiscală“, a mai spus Iasmina Maghiar.

Anca Preda

Adaugă comentariu