Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Consulul onorific al Italiei la Timișoara, Niccolo Maso a fost primit joi, la sediul Palatului Administrativ, într-o întâlnire comună la care au participat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, prefectul Florența Albu și primarul Reșiței, Ioan Popa. O prezentare generală a județului a fost făcută, la început, de către prefect, care a înaintat oaspeților și un Ghid al investitorului.

Prilejuită de redeschiderea recentă a Consulatului Onorific al Italiei la Timișoara, întrevederea a avut drept scop stabilirea unui cadru pentru colaborări viitoare, ținand cont de faptul că atribuțiile mandatului noului consul onorific al Italiei la Timișoara se extind asupra județelor Timiș și Caraș-Severin. Președintele Silviu Hurduzeu a insistat asupra potențialului turistic al zonei și totodată a atras atenția asupra beneficiilor pe care Caraș-Severinul le-ar putea avea prin împărtășirea modelului de succes aplicat în Veneto, regiunea de origine a consulului onorific al Italiei la Timișoara. S-a convenit ca în etapa următoare să fie transmise propuneri concrete de proiecte, Consulatul Onorific al Italiei la Timișoara urmând să ofere sprijinul fie în identificarea de parteneri, fie în promovarea acestora.

Interesul pentru forța de muncă disponibilă în județ a fost manifestat de Niccolo Maso în cadrul întalnirii, primarul municipiului Reşiţa, Ioan Popa, oferindu-se să pună la dispoziție rezultatele studiului efectuat în acest sens de către instituția pe care o conduce, studiu ce urmează a fi finalizat în următoarele două săptămâni. Totodată, a fost lansată propunerea ca o întâlnire a reprezentanților firmelor italiene ce activează în cele două județe, Caraș-Severin și Timiș, să fie găzduită la Reșița în perioada următoare. Propunerea a fost bine recepționată, urmând ca în organizarea acestui demers să fie implicată şi Camera de Comerț și Industrie Caraș-Severin.

 

Adaugă comentariu