Caraş-Severin, Romania

MUNTELE MIC – Nici a treia zi de căutări nu a fost cu succes pentru salvamontiștii de pe Muntele Mic, deși aceștia au fost sprijiniți inclusiv cu o dronă.

Potrivit celor de la Salvamont Muntele Mic, acțiunea de căutare a bărbatului în vârstă de 75 ani s-a desfășurat în zone greu accesibile. „Am primit o informație conform căreia turistul cobora de la releu spre Complexul Muntele Mic pe vreme rea și ceață. De asemenea, am aflat că acum două săptămâni, bărbatul a fost văzut în Valea de Rug, care se află sub Muntele Mic, la aproximativ 5 km distanță și cerea informații despre cum să ajungă pe Muntele Mic pentru că s-a pierdut. Mulțumim lui Uțu Maralescu pentru sprijinul acordat (motocicletă&dronă)”, au precizat salvatorii montani de la Muntele Mic.

Căutările continuă și astăzi în zona unde a fost văzut ultima dată constănțeanul de 75 de ani.

Adaugă comentariu