Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Preşedintele PDL Reşiţa, Gheorghe Năsturel, a fost implicat într-un accident rutier ]n timp ce se afla la volan după ce consumase băuturi alcoolice.

Potrivit poliţiştilor, accidentul a avut loc în după-amiaza de duminică, 18 mai, pe strada Traian Lalescu.

„N.G., de 59 ani, conducea un autoturism, din direcţia Centrul Civic spre Muncitoresc, a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat public”, este poziţia oficială a IPJ Caraş-Severin, potrivit unui comunicat de presă. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a şoferului, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Reşiţa unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.

La testarea cu aparatul alcooltest rezultatul a fost pozitiv, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

4 Comments

    • Astia au dat cu stangu in dreptu! Dar restu? Beau doar suc? (cu whisky fireste, hahaha)

  1. Panarama asta,de cind se simte tare cu politica si-a facut de cap. Astfel de oameni stau in spatele tuturor demersurilor din Caras-Severin.Nu este de mirare ca am ajuns ca judet vai de mama noastra. Pina nu dispar din peisajul politicii mafiote din Caras -Severin asemenea panarame gretoase,vom avea de suferit si mai mult. Cine sustine astfel de oameni gretosi sa nu-i fie de mirare ca s-a ajuns RAU. Pacat ptr. oamenii cinstiti si ce-i cu coloana vertebrala.

Adaugă comentariu