Caraş-Severin, Romania

BĂILE HERCULANE – Peste 100 de apicultori din Caraş-Severin şi Mehedinţi au participat la această întâlnire.

De şapte ani, în luna decembrie, Camera Agricolă Judeţeană, structură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Caraş-Severin, organizează în oraşul de pe Valea Cernei o conferinţă naţională pentru apicultori, cu teme care îşi propun revigorarea acestei ramuri şi prezentarea unor metode de producere a mierii în condiţii ecologice, propice pieţei din Uniunea Europeană. Acest lucru s-a întâmplat şi la finele săptămânii, când, în Băile Herculane, s-au adunat peste 100 de apicultori din Caraş-Severin şi Mehedinţi, membri ai tuturor formelor asociative din judeţ. Au mai fost prezenţi şi consultanţi agricoli din 20 de judeţe ale ţării, precum şi reprezentanţi ai administraţiei judeţene.

Din partea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a participat dr. ing. Gheorghe Lăcătuşu, care a preluat problemele apicultorilor pentru a le transmite factorilor de decizie din minister. Totodată, s-au dezbătut probleme de actualitate, precum impozitarea activităţilor apicole, regândirea Programului Naţional Apicol, Legea Apiculturii, punându-se accet pe nevoia atragerii de fonduri europene în cadrul viitorului Program Naţional pentru Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Cu acest prilej au susţinut teme de specialitate prof. dr. Marian Bura şi prof. dr. Valeriu Tabără, de la Universitatea de Ştiinţe Agricole din Timişoara, precum şi alţi specialişti din acest domeniu.

Adaugă comentariu