PĂLTINIȘ – Oamenii din Rugi se plâng că autoritățile nu le recunosc dreptul de proprietate pe mai bine de 900 de hectare de pădure. Composesoratul Obștii Rugi a înaintat o sesizare, atât autorităților cât și redacției, referitoare la această problemă.
„Nu s-a respectat, de către Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate, hotărârea judecătorească pronunțată de către Judecătoria Caransebeș în noiembrie 2004. Obiectul acestui dosar a fost reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra suprafeței de 969,60 ha teren forestier, aflat administrativ pe teritoriul satului Rugi. În anul 2000 s-a înființat forma asociativă de administrare și exploatare forestieră «Comunitatea de Avere a localității Rugi» și din 2004 s-a dispus înscrierea denumirii «Composesoratul Obștii Rugi»“, ne-a declarat Marius Chișan, reprezentantul asociației.
Acesta a adăugat că, după mai multe demersuri de reconstituire a dreptului de proprietate, acțiuni în instanță cu Primăria comunei Păltiniș, invalidări din diferite motive din partea Comisiei Județene și plângeri aferente, în 2004 instanța a dispus continuarea procedurilor de redobândire a proprietății forestiere de către composesorat și emiterea titlului de proprietate pe numele acestuia. „Oare Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Caraș-Severin și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară sunt exceptate de la punerea în aplicare a hotărârilor judecătorești sau sunt luate în calcul doar unele reglementări care favorizează anumite interese? Nu s-a amintit niciodată faptul că acest composesorat a luat ființă prin buna înțelegere a locuitorilor din Rugi, toți fiind membri, și este aberantă solicitarea Direcției Silvice ca aceștia să facă dovada calității de proprietari sau moștenitori ai acestora“, se mai amintește în sesizarea semnată de Marius Chișan, președintele Composesoratului Obștii Rugi.