Caraş-Severin, Romania

OŢELU ROŞU – Marii jucători de pe piața produselor siderurgice se bat deja pe viitoarea producție a combinatului de la Oțelu Roșu.

Cel puțin așa susține omul de afaceri Iosif Armaș, care negociază în aceste zile cu mai multe firme de profil din străinătate interesate de producția care va fi realizată la uzina din Valea Bistrei. „Într-adevăr, Oțelu Roșu Steel Works este în faza de precontractare cu diverși jucători de pe piața produselor siderurgice, nu pot decât să mă bucur că firme importante de afară sunt interesate de ce vom produce. Asta dovedește încă o dată că ne-am înhămat la o treabă foarte serioasă. Aproape sigur vom lucra doar pentru export, asta însemnând aproximativ 40 de mii de tone lunar”, a precizat Armaș pentru Jurnal de Caraș-Severin.

În altă ordine de idei, omul de afaceri ne-a declarat că va discuta despre siderurgia românească și la Forumul Crans Montana pentru Europa Centrală și de Est, unde a fost invitat să participe în luna iunie. Manifestarea, care va fi găzduită de Viena, reunește șefi de stat și de guvern, parlamentari, reprezentanți ai organizațiilor regionale și internaționale precum și oameni de afaceri din toată zona, care vor discuta despre cele mai importante provocări politice și economice ale momentului.