CARANSEBEȘ – Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Caransebeș are patru clopote noi. Clericii acestui sfânt locaș, alături de credincioșii comunității parohiale, au participat în Duminica Tomii la sfințirea clopotelor. Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, alături de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox al românilor din Ungaria și Preasfințitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului au săvârșit în fața bisericii slujba de sfințire a clopotelor.