Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Consilierii judeţeni au aprobat ca 33.624.000 de lei să fie utilizaţi pentru realizarea mai multor obiective de interes judeţean.

Aleşii judeţeni s-au întâlnit marţi în şedinţă extraordinară pentru a vota utilizarea bugetului local al judeţului rezultat la încheierea exerciţiului bugetar pe 2017. Banii vor fi folosiţi pentru finanţarea mai multor cheltuieli de dezvoltare. Astfel, judeţul are un excedent bugetar de 37.920.000 de lei. Consilierii judeţeni au aprobat ca 33.624.000 de lei să fie utilizaţi pentru realizarea mai multor obiective de interes judeţean, iar cei peste 4.000.000 de lei rămaşi să fie utilizaţi atunci când va fi nevoie.

Pentru „Sistemul integrat de management al deşeurilor“ au fost alocaţi 14.115.000 de lei. „Chiar dacă s-au făcut lucrările majore la deponeu, încă mai sunt lucrări de realizat, încă mai sunt de achitat facturi. De asemenea, trebuie făcute drumurile de acces, cei peste 14.000.000 de lei fiind mai mult decât necesari. Sunt prevăzuţi bani şi pentru continuarea lucrărilor la Direcţia Judeţeană de Drumuri, pentru ranforsări în intravilanul unor localităţi, ori pentru calamităţi, din banii primiţi de la Guvernul României.“, a spus preşedintele Silviu Hurduzeu.

Într-adevăr, vor fi ranforsate o serie de drumuri judeţene din zona localităţilor Ezeriş, Zorlenţu Mare, Ramna, Copăcele, Sacu, Slatina Timiş, Rugi, Cărbunari. Ranforsarea DJ 571 B km34 – intravilan Cărbunari a primit cei mai mulţi bani din excedentul bugetar: 1.711.000 de lei. Refacerea structurii de rezistenţă a unui pod pe DJ 585, peste pârâul Vernic din zona comunei Ramna a primit 986.000 de lei. Pentru refacerea DJ 585, pe o lungime de 4 km (în zona localităţii Fârliug), au fost alocaţi 87.000 de lei, iar pentru refacerea asfaltului spre satul Biniş, s-au dat 206.000 lei. Studiile, avizele, autorizaţiile şi consultanţa pentru „Refacerea şi modernizarea DJ 572 Berzovia-Vermeş“ au primit 322.000 de lei. De asemenea, 377.000 de lei ajung în achiziţionarea unei mese de operaţii radiotransparentă multifuncţională de la Secţia de ortopedie a Spitalului Judeţean Reşiţa. Lista obiectivelor finanţate cu bani din excedentul bugetar este mai mare, însă sunt unele care au primit şi 10 lei, cum ar fi decolmatarea a şapte podeţe tubulare pe DJ 608 A, sector Borlova- Telescaun Muntele Mic.

Adaugă comentariu