Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Asta susţinea, miercuri seara, istoricul şi inginerul Dan Perianu în cadrul „Discuţiilor amicale pe tema istoriei Banatului Montan”, desfăşurate la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reşiţa.

Mai exact, în anul 1855, StEG, societate internaţională cu capital francez şi austriac, finanţată de trei bănci, Société général du crédit mobilier de Paris, Georg Sina (Viena) şi Arnstein & Eskeles (Viena), a cumpărat uzinele din Reşiţa de la Fiscul Curţii Imperiale (Erariul). Suma plătită de StEG a fost de 200 de milioane de franci-aur, sumă echivalentă cu cea cheltuită pentru construirea Canalului de Suez.

Dan Perianu a precizat că privatizarea uzinelor din Reşiţa, care cuprindeau mai multe fabrici şi în alte localităţi din Banat, precum şi mine, căi ferate, păduri şi terenuri agricole, a fost una reuşită şi s-a făcut pe o sumă colosală. Conform lui Perianu, băncile finanaţatoare, implicit StEG, erau interesate, în primul rând, de extinderea şi exploatarea unei reţele de circa 5000 de kilometri de cale ferată, dar şi de exploatarea unor obiective industriale miniere, metalurgice, constructoare de maşini şi forestiere.

Seria întâlnirilor, organizate de Forumul Democrat German, în cadrul cărora se pot afla lucruri interesante despre trecutul Banatului Montan, va continua.

1 Comment

Adaugă comentariu