Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Însă, din spusele preşedintelui PSD, Ion Mocioalcă, acest lucru se va întâmpla doar dacă trec de filtrul sondajelor de opinie.

Social democraţii cărăşeni încă nu au prezentat oficial numele celor care vor candida la fotoliile de primar în localităţile din județ şi nici cu lista consilierilor judeţeni, din rândul cărora poate fi ales şi viitorul preşedinte. Însă, la Oţelu Roşu se vehiculează, de exemplu, că va candida actuala soţie a primarului Luca Mălăescu. Într-adevăr, Jurnal CS a redat declaraţia actualului edil al oraşului de pe Valea Bistrei referitoare la faptul că nu îşi mai doreşte un alt mandat, însă a fost o surpriză vehicularea numelui Mariei Mălăescu. Dacă va candida, aceasta va concura cu liberala Magda Lungu, care a fost viceprimar la Oţelu Roşu.

De asemenea, la Bocşa, având în vedere că fostul primar Mirel Patriciu Pascu nu poate candida, fiindu-i interzis acest drept de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se pare că pentru fotoliul de primar va concura soţia acestuia, Anca Pascu. Zvonurile spun că şi actualul primar de Teregova, Romulus Damian, îşi va lăsa nevasta să candideze la Primăria Teregova, el ţintind, potrivit unor surse neoficiale, fotoliul de primar al oraşului Caransebeş.

Vizavi de candidatura celor trei doamne, şeful PSD Caraş-Severin, Ion Mocioalcă, ne-a spus: „În PSD sunt multe doamne deştepte şi frumoase, iar cele în cauză excelează, fiind şi foarte bune activiste de partid. Însă, cum PSD este un partid absolut democratic, nimeni nu este scutit de filtrul sondajelor de opinie şi de votul Comitetului Executiv Judeţean. În momentul de faţă, nu s-au finalizat nici sondajele de opinie şi nici Comitetul Judeţean nu s-a exprimat. Promit că în scurt timp o să aflaţi numele candidaţilor la primăriile din judeţ, precum şi viitoarea listă a consilierilor judeţeni“.

3 Comments

  1. Incredibil,cata nesimtire,cat tupeu,cat cinism ca sa isi impinga sotiile sa candideze,preapenalii astia de primari actualmente la mititica sau cercetati!Numai in Romania se poate atata dispret fata de oameni,atata lipsa de caracter!Nu se mai satura de furat,trebuie sa desavarseasca jaful consoartele primarilor penali sau oamenilor de afaceri!Incredibil!Au devenit primariile,scaunul de primar,afaceri de familie!Tupeul romanilor,nesimtirea incomensurabila a primarilor indeamna populatia la o lehamite si un dispret total fata de clasa politica dezastruoasa care ne conduce!Sa-i taxam la vot,asta ne sta in putere!NU FAMILIILOR LA PRIMARII!Ne meritam soarta,asta e clar!

    • si auzi .. cica nevasta sa fie primarita la teregova si purcelusu de damian primar la caransebes ( cred ca a vrut sa scrie popa sapca da nu a stiut cum se scrie ) :))))))

  2. 25 de ani judetul asta tot rosu a fost, si nu ne-a fost bine, am ajuns polul saraciei, noi si judetele din Moldova. Sa speram ca se vor gasi gospodari independenti care vor dori sa se implice in viata comunitatilor lor, astfel incat Carasul sa nu mai fie rusinea Banatului.

Adaugă comentariu