Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Susţine acţionarul majoritar al echipei de fotbal seniori din Valea Domanului.

Cea mai aşteptată veste de către fanii echipei Metalul Reşiţa este aceea că acţionarul majoritar Cătălin Rufă s-a întâlnit zilele trecute cu preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, pentru a stabili detaliile implicării administraţiei judeţene în susţinerea financiară a grupării din Valea Domanului. Cătălin Rufă a confirmat pentru Jurnal de Caraş-Severin această întâlnire, asigurându-i pe suporteri că lucrurile vor intra în normal, mai ales după greva spontană din cantonament, când mai mulţi jucători au refuzat în prima fază să iasă pe teren la antrenament, fiind nemulţumiţi că nu au mai fost plătiţi de câteva luni.

„M-am întâlnit cu domnul preşedinte Sorin Frunzăverde şi lucrurile sunt de bun augur pentru fotbalul reşiţean, ne-a spus Cătălin Rufă. Dânsul şi-a exprimat dorinţa de a sprijini proiectul nostru, început cu un an şi jumătate în urmă. Acum urmează să găsim forma legală prin care Consiliul Judeţean Caraş-Severin să ne poată ajuta. Ca şi până acum, va rămâne aceeaşi structură a CS Metalul. Din partea Consiliului Judeţean va intra un membru în Consiliul de Administraţie al clubului nostru. Lucrurile vor fi cu siguranţă mai bune decât până acum.“

Cătălin Rufă spune că a înţeles mesajul jucătorilor prin refuzul de a intra pe teren la antrenament. „Este un gest normal, se practică, eu am înţeles mesajul, spune patronul CS Metalul Reşiţa. Am încercat chiar din acel moment să rezolvăm problema, nu am reuşit, dar cu siguranţă în zilele următoare băieţii îşi vor primi restanţele financiare pe octombrie şi noiembrie, urmând ca banii pe decembrie să-i încazese probabil pe la sfârşitul acestei luni. În cazul în care lucrurile decurg normal, Consiliul Judeţean poate vira abia în martie o primă tranşă din suma alocată echipei de fotbal.“

1 Comment

  1. LuxPhotoFuchs Reply

    „Audiatur et altera pars ” zice o vorbă justiţiară…Oare ce declară şi cealaltă parte, nu doar Rufă care ne-a obişnuit doar cu baliverne.

Adaugă comentariu