Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Foarte puțin, dacă e să ne luăm după datele Direcţiei Regionale de Statistică Timiş, care a realizat o situație ce reflectă nivelul salarial din vestul României.

Potrivit ultimelor statistici realizate pe întreaga zonă de vest, salariații din Caraș-Severin rămân pe ultimul loc în ceea ce privește câștigurile. În cifre, doar 1459 lei era salariul mediu net la sfârșitul lunii decembrie 2015 în Caraş-Severin, de departe cel mai mic dintre toate județele din partea vestică. Un hunedorean primește un salariu mediu net cu aproape 250 de lei mai mare, adică 1684 lei, în Arad nivelul câștigului salarial mediu net era de 1855 de lei, iar Timișul își consolidează poziția de lider de necontestat al vestului, cu 2218 lei pentru un angajat. Trebuie totuși remarcat faptul că față de luna mai a anului trecut, câștigul salarial mediu net al unui cărășean a înregistrat o evoluție ascendentă, de la 1.331 de lei pe angajat la 1459 lei la finele lui 2015. Potrivit datelor statistice, în Caraș-Severin erau înregistrate oficial, la începutul lunii august a anului trecut, 53.628 persoane cu contracte de muncă, ceea ce reprezenta, spre exemplu, doar un sfert din numărul angajaților din Timiș.

Adaugă comentariu