REȘIȚA – Despre capitala Banatului Montan s-au spus multe, însă în ultimii ani se pare că valul investițional care a asaltat Vestul țării, a ocolit Reșița. Cauzele ar fi multe, însă reprezentanți ai oamenilor de afaceri, întruniți la Reșița, ne-au dat câteva indicii.
Unii vorbeau despre primii pași pe care Reșița îi face la capitolul școlii duale, care a făcut minuni spre exemplu în Brașov. Iar școala duală, în care mediul de afaceri își pune amprenta, rezolvă o bună parte din problema de personal, însă în perspectiva unui ciclu de școlarizare. „Am văzut la Brașov – unde cred că este cel mai elocvent exemplu de școală duală – au pornit cu 75-100 de locuri în primul an și acum cică au depășit o mie de locuri pe an, de școală duală“, remarca Ioan Popa, primarul Reșiței.
Însă criza de personal care afectează zona – în pofida numărului mare de șomeri la negru, adică neînregistrați în evidențele oficiale – poate fi rezolvată fie prin recalificări, fie prin importul forței de muncă, iar unii investitori din zonă au apelat deja la asta, mergând până în Asia… Dar faptul că Primăria Reșița, prin universitate, a făcut acel studiu care arată clar care este situația populației și a forței de muncă, ar putea avantaja municipiul la acest capitol.
„Probabil că va trebui să faceți presiuni la nivel legislativ să ușurăm modalitatea prin care se obține dreptul de muncă, spunea Popa. Noi avem Serbia lângă noi, eu știu că noi am avut handbalist la Reșița la care a durat trei sau patru luni să-și obțină dreptul de muncă. Era în echipa de handbal în divizia A. Era o imbecilitate, trei luni ăla fugea pe la București ca să-i dea permisul să poată să joace handbal. Încercam să-mi imaginez atunci cât de greu o fi să aduci pe cineva să lucreze strungar sau electrician. E o dramă, un dezastru“.
Birocrația importului
Carmen Rusmir, director general Zoppas, prezentă recent în municipiu, a precizat: „Noi facem curte Reșiței de vreo 15 ani, din cauză că în județele Timiș și Arad nu există forță de muncă. Zona aceasta a fost tot timpul în vizorul companiei noastre și a tuturor celorlalte companii. Dar așa cum am venit, așa și plecam, adică în aceeași zi. Din cauza imobilismului pe care l-am găsit de fiecare dată nu numai în Reșița, ci și în Anina, și la Oravița, și a lipsei de răspuns concret! (…) Noi a trebuit să mergem spre alte țări, ca să ne facem planul de producție în România. Și cum am mers către alte țări? Sigur, Serbia a fost cea mai la îndemână. Inițial ne-am dus ca să aducem de acolo forță de muncă în România. Noi fiind foarte aproape de Kikinda, la 33 de kilometri, am spus: «Mare lucru, îi aducem și-i ducem». Ne-am lovit într-adevăr de chestiunea legislativă, pe care eu o cunosc foarte bine, și care este blocată toată legislația privind munca transfrontalieră. Că asta e cel mai ușor, să nu spui că orice extracomunitar poate să vină în România, ci să spui că cei care stau până în 60 de kilometri de frontieră se pot mișca la fel cum își cară marfa, deci micul trafic. Serbia a ratificat, eu m-am întâlnit personal și cu președintele Vucici pentru această chestiune, la noi ne-am oprit într-o funcționară de la Ministerul Muncii. Pentru că cei care hotărăsc în București habar nu au care este realitatea din Vestul României. Nu știu că în județele Timiș și Arad sunt 8.000 de locuri de muncă libere numai în multinaționale. Nu putem să creștem, nu putem să facem investiții noi, nu putem să aducem produse noi și nici capacități noi de producție pentru că lipsesc oamenii. Nu avem o problemă de finanțare, nici cu utilajele, nici cu halele, ci doar cu cel care trebuie să apese pe buton, să facă să funcționeze robotul sau utilajul. Vă felicit pentru școala duală! Noi n-am reușit la Sânnicolau Mare, dar încercăm să susținem programul de la Timișoara pentru că avem o firmă și acolo. Aici aveți o altă abordare și vă felicit pentru asta. Noi ne cunoaștem din mediul privat și văd o altă abordare cel puțin la nivel de primar. Este foarte bine să vedeți venituri și cheltuieli, pentru că așa se face peste tot în lume, niciodată n-o să cheltuiești mai mult decât încasezi. Este de lăudat această schimbare de atitudine. Să nu uităm însă că să hotărăști să investești ori în Reșița, ori în Anina, ori la Oradea, depinde totuși și de politicile la nivel național. Iar bâlbâiala asta care se întâmplă în ultima perioadă ne face să ne speriem pentru că l-am auzit pe consilierul primului ministru spunând că s-a făcut o greșeală referitor la impozitul pe cifra de afaceri. (…) Ar trebui să fie totuși o stabilitate legislativă astfel încât noi să spunem: «Da, investim în Reșița, fiindcă noi avem un plan de afaceri pe cinci ani». Dar dacă din două în două săptămâni nu știm care este impozitarea în România, este foarte greu să hotărăști să faci o hală nouă, sincer“.
Piedici administrative
Din nefericire, oamenii de afaceri care au vizitat orașele cărășene considerate moarte s-au plâns de faptul că autoritățile locale le-au vorbit despre șomajul mare, dar nu le-au putut prezenta date oficiale, întrucât acestea sunt infime, contrazicând realitatea. În plus, atunci când voiau să deschidă noi hale, li se ofereau pentru asta ruine ale vechii industrii, costurile investiției putând ajunge cu mult mai mari decât și-ar fi planificat.
Carmen Rusmir a conchis: „Este bine că se face ceva punctual în câteva zone pe care noi le-am văzut oarecum moarte, cel puțin în ultimii 15 ani de când umblu eu pe aici. Să ne referim strict la posibilitățile pentru investitori. Sunt două chestiuni, una este forța de muncă, și ne-ați spus foarte clar că oamenii ar fi dispuși să lucreze pe un anumit minim, care este minimul pe economie. Și trebuie să spunem că nimeni din județul Timiș cel puțin nu mai dă minimul pe economie, n-am mai auzit despre nicio companie care să facă asta. Aici n-ar fi rău să știm, ați vorbit despre vreo 7.500 de oameni care n-ar mai pleca «dincolo», pentru că tot ce am auzit eu despre Reșița în ultimii ani a fost: «Da, avem forță de muncă dar e la Caransebeș, e în străinătate, ar veni înapoi», dar nimeni nu mi-a spus în ce condiții ar veni înapoi. Asta este o informație foarte bună, pentru că, la nivelul pe care ni l-ați spus dvs, și dacă ar fi, nu 7000, ci 2000, ar fi extraordinar pentru ca să începi să-ți faci un plan de afaceri. Până la 2.000, începi cu 300, pe urmă ajungi la 900, pentru că nimeni nu se mută cu o fabrică pentru o sută de oameni, să ne înțelegem bine!“.