Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Creştinii ortodocşi şi greco-catolici au intrat, de marţi, în Postul Crăciunului. Timp de 40 de zile, cei care doresc să ţină post vor uita de carne, lapte, ouă şi vor trece pe produse vegetale. În magazine, supermarket-uri şi pieţe gospodinele găsesc toate cele necesare postului.

Gospodinele s-au gândit deja ce mâncăruri pot prepare în această perioadă, iar meniul este unul variat: sărmăluţe de post, cu orez şi stafide, ghiveci de legume, mâncare de fasole, tocăniţă de ciuperci sau salată de crudităţi, iar carnea poate fi înlocuită cu produse din soia.

Un alt lucru bun este că dulciurile pot fi înlocuite cu fructele, care se găsesc din abundenţă în pieţe. Şi pentru că acest post este mai uşor faţă de cel al Paştelui, având multe dezlegări la peşte, ulei şi vin, gospodinele îşi pot diversifica uşor meniul.

„Am făcut zacuscă din timp, aşa că micul dejun îl am asigurat, iar ca alternativă, putem mânca pâine cu margarină, magiun sau miere şi o cană cu ceai. Dacă arunc câteva legume în cratiţă şi prăjesc câteva cubuleţe de soia, am rezolvat şi meniul pentru prânz“, ne-a spus Dorica Tecar.

Pentru a satisface cerinţele tuturor clienţilor, supermarket-urile şi magazinele s-au aprovizionat cu produse de post, iar gama este una variată. „Carnea“ artificială, făcută cu proteine vegetale, se găseşte în diverse preparate cum ar fi: crenvurşti (4,65 lei – 250 gr), cârnaţi (4,35 lei – 250 gr), salam (3,95 lei – 300 gr) şi parizer cu verdeaţă (4,49 lei – 250 gr).

Procesatorii au găsit alternative şi pentru lactate, pe piaţă existând caşcaval (17 lei/kg) şi brânză tofu (5,45 lei – 230 gr) făcute din produse vegetale şi soia. La mare căutare în perioada postului sunt şi pateurile vegetale, care se găsesc pe rafturile din magazine în diferite sortimente: cu ciuperci, ceapă verde, măsline şi ardei. Preţurile conservelor variază în funcţie de gramaj şi marcă, între 1,60 şi 3,75 lei. Tot în magazine gospodinele găsesc soia, felii sau granule, la preţul de 4,55 lei – 200 de grame.

Reşiţenii care nu vor însă să încerce astfel de produse, găsesc în pieţe la ţărani fructe şi legume. Astfel, kilogramul de cartofi de vinde cu 1 leu, ceapa cu 1,20-1,5 lei, fasolea boabe cu 6,5 lei, vinete – 4 lei kg, iar varza se vinde cu 1-1,2 lei kg.

Preţuri „piperate“ găsim la: roşii, 5-6 lei kg, castraveţi, 6,50 -7 lei kg, conopidă – 6 lei kg, ardeii – 4-5,5 lei kg, ciuperci – 8,50 lei kg, spanac – 10 lei kg, salata verde – 2 lei bucata şi ridichile – 1 leu legătura. La sectorul fructe, kilogramul de mandarine costă 5 lei, la fel şi cel de portocale, în timp ce bananele au preţuri cuprinse între 3 şi 4 lei. Cele mai ieftine sunt merele, care pot fi cumpărate cu 3 lei kilogramul. Gospodinele care aleg să gătească sarmale de post cu miez de nucă, trebuie să ştie că nu vor ieşi mai ieftin, pentru că, pe piaţă, kilogramul se vinde cu 30 de lei.

Roxana Bălan Nafiru