Caraş-Severin, Romania

BIGĂR – În cadrul unui proiect denumit „După noi“, compania a amenajat spaţiile din apropierea cascadei în scopul protejării acesteia.

În 25 mai 2017, va fi marcată finalizarea lucrărilor de amenajare eco-turistică a zonei Cascadei Bigăr. Parte a demersului După Noi – inițiat de Coca-Cola HBC România – acest proiect amplu va contribui la valorificarea potenţialului turistic și protejarea cadrului natural din zona Cascadei Bigăr. Mai exact, Primăria Bozovici a concesionat celor de la companie terenul de vizavi de cascadă. Aici a fost pusă piatră, lemn, s-au făcut balustrade în aşa fel încât să fie comodă coborârea vizavi de obiectivul turistic pentru fotografiere. De asemenea, în interiorul arealului, spre izvorul cascadei, s-au făcut panouri informative, au fost amenajate coşuri pentru gunoi, s-a făcut o pasarelă până la Izbucul Bigăr.

„Amenajările sunt simple dar aduc un plus zonei. Trebuia făcut ceva şi implicarea companiei este importantă. Cred că suma investită depăşeşte 30 de mii de euro, poate chiar mai mult. Primăria Bozovici le-a cedat terenul tocmai pentru că am avut încredere în investiţia lor“, ne-a spus primarul comunei Bozovici, Adrian Stoicu.

Aflată în Parcul Naţional Cheile Nerei — Beuşniţa, din judeţul Caraş-Severin, în Valea Minişului, la jumătatea distanţei dintre localităţile Anina şi Bozovici, pe DN 57B, Cascada Bigăr este practic locul în care Izbucul Bigăr se varsă în râul Miniş.

În Banat, localnicii numesc izbuc un izvor din care apa iese la lumină de sub stâncă. Izbucul Bigăr, a cărui apă este de o puritate rară, este alimentat de un curs de apă subteran ce iese de sub o stâncă înaltă de peste 50 metri. Acesta străbate peştera cu acelaşi nume din Munţii Aninei şi după o distanţă de circa 200 metri, se varsă în râul Miniş formând Cascada Bigăr. În 2013 site-ul american „The World Geography” a plasat Cascada Bigăr pe primul loc în topul celor mai impresionante cascade din lume.