REȘIȚA – Numărul intervențiilor a crescut în prima parte a acestui an, cele mai multe incendii fiind la vegetația uscată, majoritatea generate de… salubrizarea prin foc.
Sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic“ al județului Caraș-Severin a găzduit o conferință de presă pentru prezentarea noului șef al instituției, lt.col. Cristinel Coneru, precum și a situației operative pe primul semestru al anului.
„Dl lt.col. Cristinel Coneru este noul nostru inspector șef începând cu data de 15 iunie, în urma promovării unui concurs în acest sens. (…) A condus deja acest inspectorat în calitate de împuternicit inspector șef pentru o perioadă de timp“, a precizat slt. Elena Tarla, purtătorul de cuvânt al ISU „Semenic“. Șeful instituției a absolvit Facultatea de Pompieri a Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza“ din capitală, are o vastă experiență în plan operativ și a deținut și în trecut funcții de conducere și de comandă, având avantajul coordonării și organizării activității celor din subordine.
Potrivit lt.col. Cristinel Coneru, în prima jumătate a lui 2017, a crescut numărul intervențiilor în situații de urgență, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, de la 2.114, la 2264 (cu 7,1% mai multe). La capitolul delicat al descarcerării, asistenței persoanelor și asistenței medicale de urgență (SMURD), s-a intervenit în 1.592 situații, 41 fiind descarcerări, 1.416 – acordări de asistență medicală de urgență (în intoxicații, afecțiuni cardiace, traumatisme, resuscitări în stop cardio-respirator, afecțiuni medicale diverse, acordarea de prim ajutor în accidente rutiere), iar 135 – cazuri de asistență de persoane (intervenții pentru degajări de persoane).
Nu doar numărul acestui tip de intervenții a crescut, de la 1.480 la 1.592, ci și numărul persoanelor asistate, de la 1.509 (dintre care 190 de copii), la 1.639 (236 copii). Conducerea ISU a prezentat și o creștere a numărului de incendii pentru a căror stingere s-a acționat, cu precizarea că mai bine de jumătate dintre ele sunt incendii de vegetație uscată. Astfel, dintr-un total de 522 de incendii, 359 au fost de vegetație uscată sau similare (arderi necontrolate), ceea ce reprezintă aproape 70% din cazuri. În cadrul acestora, majoritatea au fost generate de activități de asanare, de îndepărtare a gunoaielor, de salubrizare prin incendiere. Asta în condițiile în care acest tip de activități este interzis cu desăvârșire.
Privind partea plină a paharului, intervențiile celor de la ISU au acordat asistență unui număr de 1.639 de persoane (dintre care 236 copii) au salvat alte 19 (dintre care trei copii). Au fost salvate 204 animale și păsări, și protejate bunuri valorând 27.711.300 lei. Față de anul trecut, asta înseamnă cu 130 mai multe persoane asistate medical, cu 240 mai puține persoane salvate și cu peste zece milioane de lei mai multe bunuri salvate.