Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Este vorba despre vechimea necesară pentru a ieşi la pensie, pentru care aproape 200 de cărăşeni au încheiat contracte cu Casa Judeţeană de Pensii.

Nu mai puţin de 1,2 milioane de lei, atât a încasat Casa Judeţeană de Pensii din Caraş-Severin de la persoanele care, în ultima jumătate de an şi-au cumpărat vechime în muncă pentru a-şi asigura ieşirea la pensie. Adică, în total, undeva la 400 de ani de vechime.

Mai exact, până în 11 aprilie, 187 de cărăşeni încheiaseră contracte cu CJP pentru a-şi cumpăra vechimea necesară, încasările totalizând 1.281.723 de lei, după cum ne informează Dorin Gheorghe Brăilă, directorul executiv al instituţiei. Acesta a precizat că fiecare contract este diferit, pentru că unii aveau nevoie de o lună sau de câteva luni, alţii de un an sau de mai mulţi, limita maximă care poate fi cumpărată fiind de cinci. Şi în plus, cei care au ales să-şi cumpere vechimea, nu erau limitaţi la salariul minim sau la venitul mediu, ci la un venit stabilit de ei, în anumite limite. Oricum, contribuţiile minime pe care se pot plăti pentru vechime variază între mai puţin de 300 de lei pe o lună şi aproximativ 16.000 de lei pentru perioada maximă de cinci ani.

Cumpărarea vechimii a fost posibilă prin Legea 186/2016, care a venit în sprijinul celor ce voiau să se pensioneze dar nu aveau vechime suficientă. Iar ea a trezit interesul celor 187 de cărăşeni care astfel şi-au încheiat contracte cu CJP pentru a-şi putea asigura o bătrâneţe liniştită. Se pot cumpăra maximum cinci ani de vechime, anteriori datei încheierii contractului. Iar în cadrul respectivei perioade de cinci ani, se poate solicita asigurarea pentru una sau mai multe perioade de timp, continue sau diferite.

Şi dacă legea a intrat în vigoare în 27 octombrie 2016, ultima zi în care cei interesaţi îşi mai pot rotunji vechimea prin plată este cea de 26 aprilie.

Adaugă comentariu