Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În primăvara acestui an, consilierii judeţeni au votat favorabil un proiect de hotărâre prin care publicistului Titus Crişciu i se acorda titlul de „Cetăţean de onoare al judeţului“. Distincţia urmează a i se înmâna acestuia într-un cadru festiv, la sfârşitul acestei luni.

Titus Crişciu, pe numele său real Titus Crâşciu, s-a născut în judeţul Timiş, însă a crescut de la vârsta de trei luni în Caraş-Severin, la Reşiţa. La cei 76 de ani, Titus Crişciu este veteranul gazetarilor din Caraş-Severin, fiind colaborator la mai multe publicaţii, printre care şi „Jurnal de Caraş-Severin“.

De-a lungul carierei sale, acesta a fost inspector la Comitetul Judeţean pentru Cultură şi Artă, unde a lucrat până în 1990. Pentru scurt timp a fost inspector principal la Centrul de Librării Reşiţa, după care a fost redactor la cotidianul „Renaşterea Bănăţeană“ din Timişoara şi din 1997 până la pensionare, în anul 2009, a fost reporter la anuarul Pagini Naţionale.

Titus Crişciu este autorul a 16 volume, în care, mai ales prin mijloace publicistice precum interviul, portret, eseul şi cronica dramatică, aduce în prim plan oameni şi fapte care pot constitui modele existenţiale. Titlul de cetăţean de onoare al judeţului Caraş-Severin reprezintă o distincţie onorifică şi nu presupune acordarea unor drepturi materiale.