CARAȘ-SEVERIN – Baloane, flori şi steguleţe au împânzit străzile şi unităţile şcolare din judeţul nostru. Centrul Civic al Reşiţei a fost pictat de elevi în inedite desene pe asfalt, Colegiul Naţional „Diaconovici-Tietz“ Reşiţa a găzduit tradiţionalul proiect „Europa celor 28“, iar la Caransebeş, peste 300 de copii, tineri şi adulţi au pedalat de Ziua Europei prin centrul localităţii.
100 de elevi de la Liceul de Arte „Sabin Păuţa“ şi 300 de elevi de la Colegiul Naţional „Traian Lalescu“ au sărbătorit Ziua Europei în Centrul Civic al municipiului Reşiţa. Evenimentul organizat în parteneriat cu Primăria Reşiţa şi Europe Direct Timişoara s-a desfăşurat în cadrul Programului EPAS – Şcoală ambasador a Parlamentului European. În cadrul acestei acţiuni, corul şi instrumentiştii Liceului de Arte „Sabin Păuţa“ au prezentat un program artistic, iar elevii ambelor unităţi de învăţământ au desfăşurat activităţi în cadrul mai multor ateliere de lucru: Casa Europei, desene pe asfalt, teatru de marionete, lectură urbană şi altele. În plus, tinerii au distribuit materiale informative şi cărţi cu privire la Uniunea Europeană şi continentul Europa, iar evenimentul a culminat cu un flash mob la care au luat parte şi reşiţenii aflaţi în acel moment în centrul oraşului. La acţiune au participat preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu şi primarul municipiului Reşiţa, Ioan Popa.
„Bastilia“ a sărbătorit „Europa celor 28“
Colegiul Naţional „Diaconovici-Tietz“ din Reşiţa a organizat tradiţionalul proiect „Europa celor 28“. În cadrul evenimentului, prin tragere la sorţi, fiecărei clase din ciclul gimnazial şi liceal i s-a repartizat o ţară membră a Uniunii Europene. Astfel, în intervalul orar 11.00-13.00, în curtea şcolii, elevii şi cadrele didactice coordonatoare au prezentat fiecare ţară, într-un mod original, inedit şi atractiv, sub formă de standuri de prezentare, expoziţii tematice, jocuri distractive, întreceri sportive, obiceiuri şi tradiţii specifice. Autorul Ovidiu Scridon a fost invitat special în cadrul evenimentului organizat de unitatea de învăţământ reşiţeană.
Borcean, în promenadă cu tinerii
Peste 300 de copii, tineri, dar și persoane trecute de prima tinerețe au pedalat și alergat de Ziua Europei prin centrul Caransebeșului, promenadei cicliste și de alergare alăturându-i-se pentru câteva minute și primarul Felix Borcean, însoțit de fiul său. „Nu mă așteptam să fie atât de multă lume, a fost o cursă de relaxare. Cred că astfel de inițiative ar trebui multiplicate, pentru că mișcarea în aer liber este benefică pentru toată lumea”, a precizat edilul. La final, pe participanți i-a așteptat și o surpriză dulce din partea organizatorilor, Primăria Caransebeș și Casa de Cultură „George Suru“.