Ceea ce este foarte important pentru sportul reşiţean. Numai că, tehnicienii lotului masculin i-au făcut o mare nedreptate unui alt elev al antrenorului Adrian Dacica. Este vorba despre Valentin Popescu, medaliat cu aur, campionul ţării la categoria 60 de kg. „Am muncit foarte mult şi speram să merg şi eu la Dortmund, fiindcă eram îndreptăţit să particip, ne-a mărturisit Vali Popescu. Asta este. A fost decizia antrenorului şi o respect, chiar dacă acum sunt supărat“.
La fel de afectat este şi prof. Adrian Dacica: „Vali a dominat categoria în ultimii ani, chiar dacă a avut şi probleme de sănătate. Regret faptul că nu a fost selecţionat. În primul rând pentru moralul lui. Fiindcă este greu să-l remontez în acest moment. Dar, este un luptător în adevăratul sens al cuvântului şi sunt convins că va fi şi mai ambţionat“.